Guvernul Ponta a dat aviz negativ proiectelor legislative privind falimentul personal. Dupa ce au existat mai multe observatii, guvernantii nu au fost insa convinsi de forma si amendamentele primite de la Parlament si au decis sa nu sustina adoptarea niciuneia din cele doua proiecte legislative pe acest subiect.
Legea falimentului personal a parcurs unul dintre cele mai lungi drumuri prin Parlament si inca nu se intrevede finalul adoptarii ei.
In dezbatere se afla oficial doua initiative in acest domeniu, una initiata de un grup de 13 senatori si o a doua initiata de deputatul Eugen Nicolaescu.
Ambele au intrat in discutie in sedinta de Guvern de ieri dar niciuna nu a primit aviz pozitiv.
Este FMI vinovat de neadoptarea legii?
Legea falimentulu personal nu este la prima infatisare in fata guvernului. Si in 2010 proiectele au fost transmise pentru puncte de vedere la guvern, unde au primit de asemenea aviz negativ.
“Pana cand nu se termina acordul cu FMI, din punctul meu de vedere nu se va face nicium pas inainte. Pe final de acord, probabil guvernul nu vrea sa riste, ceea ce pana la urma este normal, pacat ca se amana rezolvarea problemelor unor oameni”, a precizat pentru Conso.ro, deputatul Eugen Nicolaescu.
Guvernul si-a asumat in mai multe randuri in fata FMI blocarea proiectelor privind insolventa persoanelor fizice si a recuperatorilor de creante, punct de vedere sustinut si de catre BNR, pe motiv ca astfel de initiative ar putea submina disciplina debitorilor.
“Tocmai de aceea eu am cerut Comisiei Juridice sa tina proiectul si sa nu il trimita spre Plenul Parlamentului. Este strategia normala ca sa avem succes. Parlamentul nu o sa isi asume un proiect ce nu este sustinut de Guvern. Daca era o chestiune doar de politica interna, poate era altceva”, a mai completat Eurgen Nicolaescu.
Totusi, FMI nu si-a asumat niciodata oficial faptul ca ar fi impus aceste conditii. In plus, in alte state cu care are acorduri, precum
Irlanda sau Grecia, FMI a sustinut adoptarea unei legislatii similare.
Guvernul nu a dat detali privind motivele respingerii
Intrebati care au fost motivele pentru s-a decis in sedinta de guvern respingerea proiectelor privind legea falimentului personal, oficialii guvernului nu au oferit detalii.
“Existand mai multe observatii de fond, guvernul nu sustine adoptarea acestei propuneri legislative. In clipa in care amendamentele au venit de la Parlament la Guvern, acest proiect de lege nu a fost de natura sa convinga membrii guvernului ca guvernul poate avea un punct de vedere pozitiv la amendamente”, a precizat Andrei Zaharescu, purtatorul de curvand al guvernului.
“La niciunul dintre proiecte, guvernul nu a fost de acord cu aceste amendamente”, a adaugat Andrei Zaharescu.
Cand se va rezolva insa problema falimentului personal?
Daca intr-adevar motivul pentru care legea falimentului personal sta ingropata este acordul cu FMI, debitorii nu vor avea parte de vesti bune prea curand.
In vara, guvernul a anuntat ca doreste sa prelungeasca actualul acord cu FMI inca 2 ani, pana in 2015. Daca se mentin aceleasi conditii si relatii, cel mai probabil proiectele legislative nu vor inainta prea mult, chiar daca au parcurs mare parte din procesul legislativ.
Ambele proiecte au ca si camera decizionala Camera Deputatilor. Proiectul initiat de cei 13 senatori a fost adoptat de Senat, cel initiat de Eugen Nicolaescu a fost respins, dar ambele au mers mai departe spre dezbatere in Camera Deputatilor, unde au trecut prin mai multe comisii, urmand ca ulterior, sa fie inaintate catre Plenul Parlamentului spre dezbatere.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News