Conso.ro a sesizat ca legislatia romaneasca in materie de garantare a depozitelor nu respecta reglementarile europene in ceea ce priveste termenul de plata a compensatiilor in caz de faliment al unei banci. In urma demersurilor noastre, legislatia s-a schimbat radical in beneficiul deponentilor, ambiguitatea legislativa fiind eliminata.
In cadrul unui review realizat vara trecuta la Bruxelles de un oficial al Comisiei Europene pentru membrii
Financial Services User Group (FSUG), a reiesit extrem de clar ca rolul reglementarilor europene in materie de garantare a depozitelor este acela de a da garantii deponentilor ca, orice s-ar intampla cu o banca sau alta, oamenii isi vor primi sumele garantate in maximum 20 de zile lucratoare din momentul in care depozitele devin indisponibile. Pragul de garantare in acest moment este de 100.000 euro per deponent per banca.
Din discutiile cu oficialul Comisiei si cu ceilalti membrii ai grupului de experti a rezultat ca, in celelalte tari membre, prevederile directivei europene in materie au fost implementate corespunzator si in legislatia nationala. Am informat atunci colegii si reprezentantul Comisiei ca in Romania, din pacate, textul de lege nu ofera deponentilor garantii similare.
In UE, platile se finalizau in 20 zile...
Directiva 2009/14/CE de modificare a Directivei 94/19/CE privind garantarea depozitelor, in ceea ce priveste plafonul de garantare si termenul de plata a compensatiilor a pornit de la premisa ca perioada de plata prevazuta in fostul act normativ european (3 luni, si care putea fi extinsa la 9 luni) era contrara nevoii de a pastra increderea deponentilor intr-o perioada de criza financiara.
“Prin urmare, termenul de plata a compensatiilor ar trebui redus la o perioada de 20 de zile lucratoare. Aceasta perioada nu ar trebui extinsa decat in circumstante exceptionale si numai dupa aprobarea autoritatilor competente”, se afirma in preambulul noii directive.
Articolul 10 al noii directive stabilea in consecinta in mod extrem de clar ca “sistemele de garantare a depozitelor trebuie sa poata plati creantele, verificate in mod corespunzator, ale deponentilor, aferente depozitelor indisponibile, in termen de douazeci de zile lucratoare de la data la care autoritatile competente relevante efectueaza o constatare(...). Acest termen include colectarea si transmiterea datelor exacte referitoare la deponenti si depozite, care sunt necesare pentru verificarea creantelor. In circumstante absolut exceptionale, sistemul de garantare a depozitelor poate solicita autoritatilor competente o prelungire a termenului. O astfel de prelungire nu poate depasi 10 zile lucratoare”.
...La noi, termenul de 20 zile era pentru inceperea platilor
In mod inexplicabil, legislatia romaneasca care a implementat directiva (Ordonanta 39/1996, cu modificarile ulterioare, republicata in august 2010) stabilea la art.18 alin.3 ca “plata compensatiilor trebuie sa inceapa (...) in termen de cel mult 20 zile lucratoare de la data la care depozitele au devenit indisponibile.”
Astfel, in loc ca termenul de 20 de zile sa fie cel in care sa se puna la dispozitia oricarui deponent garantat sumele respective, asa cum cerea legislatia europeana, acest termen era cel in care procesul trebuia sa inceapa, finalizarea lui nefiind precizata in textul legii. Ceea ce putea, cel putin teoretic, sa conduca la amanarea sine-die a termenului de finalizare a platii sumelor garantate.
Interventia Conso.ro a schimbat textul de lege
La solicitarea oficialului prezent la intalnirea FSUG, am informat Comisia Europeana asupra diferentei de fond existente intre reglementarea nationala si cea europeana, iar Comisia mi-a comunicat ca a cerut Romaniei sa clarifice situatia.
In paralel,
am sesizat situatia existenta si autoritatilor romane (Guvernului, Bancii Nationale si conducerii Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare), solicitandu-le sa se implice in schimbarea textului legislativ, pentru ca romanii sa poata beneficia de garantii similare celor de care au parte ceilalti cetateni europeni in cazul unui faliment bancar.
Iar autoritatile au inteles ca problema este una serioasa si au reactionat destul de prompt. La inceputul acestui an a fost emisa
o noua reglementare (Ordonanta nr. 1/2012 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul institutiilor de credit), care a modificat semnificativ textul de lege.
Astfel, noul text precizeaza ca “Fondul are obligatia de a lua toate masurile necesare punerii la dispozitia deponentilor garantati (...) a sumelor reprezentand compensatii cuvenite, intr-un termen de cel mult 20 de zile lucratoare de la data la care depozitele au devenit indisponibile (...). Prin exceptie, Banca Nationala a Romaniei poate aproba, la solicitarea Fondului, in circumstante absolut exceptionale, prelungirea cu maximum 10 zile lucratoare a termenului pentru punerea compensatiilor la dispozitia deponentilor garantati.”
Mai mult, noua reglementare ofera garantii si pentru persoanele care, din diferite motive (absenta de la domiciliu sau din tara, boala, etc.) nu vor putea intra in posesia sumelor de bani in intervalul celor 20 de zile lucratoare. Astfel, Fondul nu va putea “refuza plata compensatiei unui deponent garantat care nu a fost in masura sa-si valorifice acest drept in termenele respective”.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News