Tintele de profitabilitate inalte si costurile operationale inca foarte mari vor face destul de improbabila reducerea dobanzilor la credite. Nici scaderea riscului de tara si nici diminuarea costurilor cu procurarea resurselor nu vor indupleca bancile sa dezghete piata creditelor.
"Vom vedea miscari cu pasi mici in directia relaxarii conditiilor de creditare. Apetitul bancilor este inca mic, deoarece exista perceptia ca mediul de afaceri prezinta un grad de risc ridicat. La fel si clientii din retail", considera Radu Craciun, director de investitii la Eureko Pensii.
Bancile prefera investitiile sigure
Dobanzile la credite nu au sanse foarte mari de a se duce in jos in viitorul apropiat. Aceasta tendinta este dictata de doua considerente, in opinia lui Radu Craciun.
Pe de o parte, bancile vor prefera investitiile sigure, cum sunt titlurile de stat, pentru a ramane lichide, in special in conditiile de solvabilitate mai stricte impuse de BNR. Conditiile de creditare, inclusiv dobanzile, sunt pastrate la un nivel ridicat pentru a limita cererea, dar si pentru a atrage doar "spuma clientililor".
In al doilea rand, nici scaderile de dobanda de pe pietele financiare si nici imbunatatirea perceptiei asupra Romaniei nu vor putea indupleca bancile sa reduca dobanzile in cazul creditelor acordate.
"Preturile la credite nu au legatura cu cotatiile CDS (credit default swap). Dobanda este o reflectare a unor obiective de profitabilitate pe care bancile si le-au pus", a precizat Radu Craciun, in exclusivitate pentru Conso.ro, facand referire la politica unor banci de a lega rata dobanzii de nivelul CDS, acum in scadere. De fapt, o parte dintre ele au si renuntat la utilizarea acestei formule.
Scaderea profiturilor va continua
Rezultatele financiare ale bancilor in primul trimestru din 2009 nu au fost atat de slabe pe cat se preconiza. Institutiile de credit mari au raportat profit, chiar daca in scadere fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Pentru trimestrul II insa, Radu Craciun nu considera ca situatia se va mentine, ba mai mult, se va inrautati.
"Provizioanele vor continua sa creasca, somajul la fel. Profitabilitatea pe partea operationala nu va mai acoperi pierderile", precizeaza Craciun.
El spune ca rezultatele bune din primul trimestru se datoreaza in mare partea profiturilor din operatiuni de trezorerie pe care bancile le-au realizat. Pe fondul unei volatilitati crescute si a discrepantei dintre piata locala si cea externa, bancile au reusit sa incaseze bani frumosi.
"Bancile romanesti imprumutau lei de pe piata interna, la dobanzi de 20%, aparent mari, si ii trimiteau catre banci straine, care aveau nevoie de lei pentru a-si inchide pozitiile, cu dobanzi de 60%", aprecieaza Craciun.
Conditiile din piata s-au schimbat intre timp: volatilitatea pe partea valutara nu mai este la fel de mare, iar piata dobanzilor s-a linistit. Din acest motiv, Craciun afirma ca oportunitatile de a face profit prin trezorerie sunt mai reduse.
Costuri administrative ridicate
Tintele de profit sunt puse in pericol si de costurile mari pe care retelele teritoriale ale bancilor le implica. "Retelele sunt excesiv de mari. Foarte multe agentii isi justifica cu greu existenta", aprecieaza Craciun.
Daca nu acorda credite, o agentie este considerata neprofitabila deoarece restul operatiunilor care se desfasoara prin intermediul acesteia nu pot sa sustina existenta teritoriala. Iar cum creditarea bate pasul pe loc, reteaua teritoriala trage in jos profitul.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News