Probabil că te întrebi cine sunt Descurcăreții! Noi credem că tu ai putea fi unul dintre ei!
Ți s-a întâmplat și ție chiar atunci când când ți-ai planificat o vacanță cu familia, să primești o invitație la nuntă? Sau chiar când erai pregătit să-ți renovezi casa, să ți se strice mașina? Cheltuielile neprevăzute îți pot da aceste planuri peste cap, pentru că ești pus în situația dificilă de a alege unul dintre cele două, ambele fiind importante pentru tine și pentru cei dragi ție.
Descurcăreții sunt oamenii care reușesc mereu să găsească soluții pentru situațiile neprevăzute pe care le aduce viața de zi cu zi. Sunt cei care continuă să încerce, deși, nu de puține ori, au avut un eșec.
Pentru Viva Credit, prima companie din România specializată în împrumuturi rapide, oferite 100% online, clienții sunt cei care formează Echipa Descurcăreților! Le suntem recunoscători că au ales să se bazeze pe noi. De 12 ani, susținem Echipa Descurcăreților, zi de zi!
Podcast cu membrii Echipei Descurcăreților
Am invitat câțiva dintre clienții noștri la un podcast în biroul Viva Credit. Alături de colegul nostru, au vorbit despre cum gestionează ei împrumutul de la Viva Credit și care este părerea lor sinceră despre noi! Iar pentru că sunt Descurcăreți, i-am premiat cu Kit-ul Descurcărețului. Ascultă și tu seria de podcast-uri pe canalul nostru oficial de YouTube!
Mystery Box pe plajă și concurs pentru Descurcăreții de pe Facebook
Am mers să căutăm Descurcăreții pe plaja din Mamaia! Ne-au acceptat provocarea, ne-au răspuns la întrebări și au câștigat 100 lei sau un Mystery Box, plin de surprize. Apoi, am împărțit umbrele pe plajă tuturor Descurcăreților pe care i-am întâlnit! Vizionează și tu seria de videoclipuri pe canalul nostru de TikTok @Vivacredit.ro. Și pentru că susținem Echipa Descurcăreților, am oferit Kit-uri ale Descurcărețului și printr-un concurs pe pagina noastră de Facebook! Cei mai norocoși participanți se bucură acum de o baterie externă, un pahar termos, o boxă externă, un tricou și o sacoșă reutilizabilă pentru cumpărături.
Cine este Viva Credit?
În urmă cu 12 ani, Viva Credit® s-a lansat pe piața din România cu un produs nou, inovator la acea vreme - împrumutul acordat 100% online. De la primul împrumut și până astăzi, Viva Credit® înseamnă peste 1.000.000 de împrumuturi acordate și, conform unui studiu intern, 9 din 10 clienți ne-ar recomanda prietenilor. De 12 ani, misiunea companiei a rămas neschimbată - să oferim o soluție rapidă și convenabilă pentru finanțarea nevoilor urgente sau planificate. Motto-ul nostru este „Când cei dragi se bazează pe tine, tu bazează-te pe Viva Credit®!”.