In mai multe aparitii din ultima perioada, inalti oficiali ai Bancii Nationale au dat de inteles ca preocuparea BNR nu vizeaza bancile care au abuzat de clientii lor si bancherii care incaseaza zeci de mii de euro lunar, ci deponentii care, vezi Doamne, s-ar trezi fara economiile de-o viata in cazul falimentului bancilor abuzive. Asa sa fie oare?
In teorie, grija Bancii Nationale fata de deponenti are perfecta justificare logica. Ca doar bancile din asta si traiesc si fac profituri, de pe urma banilor pe care deponentii ii lasa in grija bancherilor, in speranta (adesea iluzorie!) ca sunt gestionati cu grija si plasati in afaceri sigure si profitabile. Capitalul propriu (banii actionarilor) reprezinta o sursa secundara de fonduri pentru banci, marea majoritate a resurselor unei banci o reprezinta sumele atrase de la persoanele fizice si de la firme.
Asa ca nu se poate spune ca BNR nu are de ce sa-si faca griji pentru modul in care sunt tratati deponentii si banii acestora. Dimpotriva, BNR ar trebui sa fie foarte atenta cu modul in care bancile atrag resurse de la populatie si companii si, ulterior, de felul in care plaseaza acesti bani.
Cum a permis BNR ca nivelul creditelor neperformante sa depaseasca 20%?
Necazul este ca, din pacate, actiunile BNR nu au aratat pana acum prea mult interes fata de toate aceste aspecte.
In primul rand, la mijlocul anilor 2000, BNR n-a stiut cum sa scape mai repede de protectia consumatorilor de produse si servicii bancare. A pasat toata responsabilitatea pe umerii unei institutii (ANPC) plina de bune intentii, dar care nu dispunea de resursele umane necesare pentru a putea preveni exacerbarea incalcarilor de legislatie care au stat la baza contractelor pline de clauze abuzive ale unora dintre banci. Daca BNR ar fi pastrat, fie si partial, responsabilitati in zona protectiei consumatorilor, ar fi putut interveni din timp, cu autoritatea specifica oricarei Banci Centrale. In felul acesta, clauzele abuzive ar fi fost probabil corectate mult mai din timp, ceea ce ar fi facut sa nu mai existe uriasul conflict din prezent pe marginea acestui subiect intre banci si consumatori.
In al doilea rand, BNR ar trebui sa explice cum a fost posibil ca, intr-o tara care nu a fost afectata de criza financiara (si aici nu fac decat sa il citez pe guvernatorul Mugur Isarescu), ci doar de recesiune, nivelul creditelor neperformante sa depaseasca un nivel extraordinar de ridicat – 20%? Aceasta cifra plaseaza sistemul bancar romanesc in topul neperformantei europene, ceea ce spune multe.
Sigur, principala vina o poarta bancile comerciale. Dar BNR ce-a pazit, de ce nu le-a interzis sa crediteze bula imobiliara dinainte de 2008? De ce nu a pus stavila creditelor in monede exotice, de ce a acordat bancilor posibilitatea de a acorda credite cu dobanzi promotionale la niveluri ale gradului de indatorare care ajungeau si pana la 70%? Sigur ca BNR nu se poate implica in politica concreta de creditare a fiecarei banci, nu poate monitoriza fiecare credit acordat. Dar poate sa adopte reglementari, poate sa retraga autorizarea acelor conducatori de banci care isi asuma riscuri care pot conduce la probleme mari pentru banci. Ce a facut BNR pentru a proteja interesul deponentilor la bancile care inregistreaza niveluri record ale creditelor neperformante?
In al treilea rand, BNR a parut sa fie surprinsa si depasita de nivelul fraudelor cu care s-au confruntat bancile. Majoritatea, realizate sau comise cu complicitatea unor functionari cu pozitii importante in centrala sau in retelele teritoriale ale bancilor. Daca BNR a fost si este atat de preocupata de banii deponentilor, de ce nu s-a asigurat ca bancile dispun de sisteme de control intern adecvate pentru a depista orice frauda importanta? Si de ce n-a declansat controale de amploare, cand au existat semnale ca situatia tinde sa scape de sub control? Intr-un articol de la finalul anului 2012, Conso.ro a atras atentia asupra faptului ca
BNR nu se poate spala pe maini de fraudele din banci.
De ce BNR n-a sesizat ca directiva europeana de garantare a depozitelor nu era corect implementata?
Romania a fost singurul stat membru al Uniunii Europene care a implementat profund eronat unul dintre elementele-cheie al directivei care garanteaza deponentii la bancile europene. Din ratiuni care imi scapa si acum, textul legii romane continea o eroare majora, care ar fi putut sa afecteze grav interesele deponentilor in situatia in care ar fi avut loc un faliment bancar.
Despre ce anume este vorba? Directiva europeana metiona ca despagubirea deponentilor garantati (in suma de maximum 100.000 euro per deponent si banca) trebuie realizata in maximum 20 de zile lucratoare de la data la care depozitele deveneau indisponibile. Legea romana care a implementat directiva vorbea despre faptul ca despagubirea trebuie sa inceapa in 20 de zile, nu sa se realizeze in acest interval. Ceea ce ar fi putut lungi procesul o perioada indelungata de timp.
Specialistii BNR au fost direct implicati in procesul de implementare al directivei europene in legislatia nationala. Iar ulterior au fost in mai multe randuri avertizati despre aceasta situatie. Daca BNR era atat de preocupata de soarta deponentilor, de ce a fost nevoie de o solicitare expresa in acest sens a Comisiei Europene (
sesizata in acest sens de semnatarul acestui articol, in calitate de membru al grupului de experti al utilizatorilor de servicii financiare)?
Camasa BNR e mai aproape decat haina deponentilor
Daca ii pasa atat de mult de deponenti pe cat pretinde in prezent, BNR avea atat mijloacele, cat si resursele de a actiona ca sa nu se ajunga aici. Acum, nu face nimic altceva decat sa incerce sa justifice, destul de inabil de altfel, de ce se plaseaza in pozitia de aparator al bancilor care au umplut contractele de clauze abuzive.
Imensa majoritate a deponentilor romani sunt astazi aparati de directiva europeana, nu mai au nevoie si de sustinerea BNR. Chiar si in Cipru, tara in care cateva banci mari au intrat de curand in faliment, deponentii garantati ale caror sume n-au depasit 100.000 euro n-au pierdut niciun euro din economiile lor.
In schimb, daca in urma aplicarii reglementarii privind clauzele abuzive, un numar limitat de banci ar avea mari dificultati financiare, unele chiar insurmontabile, BNR s-ar putea gasi in neplacuta ipostaza de a justifica cum de s-a putut ajunge acolo.
PS. Nu pot decat sa salut indemnul catre banci, facut la inceputul saptamanii de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in ceea ce priveste apropierea acestora de clienti. Repetat de trei ori de guvernator, in numai cateva minute, mesajul ar putea constitui inceputul unui lung proces de normalizare a relatiilor dintre banci si consumatori. Daca se va intoarce la randul ei cu fata si spre argumentele clientilor abuzati de banci, BNR are inca posibilitatea sa joace un rol extrem de benefic intr-un conflict care nu doar ca nu serveste nimanui, ci ameninta sa puna in pericol stabilitatea sistemului bancar.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
