top banner

Investitii la bursa

Cum se interpreteaza indicatorii?

Cuprins
    In afara de profitul net, sunt o serie de indicatori care ajuta investitorii sa evalueze o companie.  
    Unul din cei mai importanti indicatori este rentabilitatea capitalurilor proprii, denumita si ROE (return on equity). Acesta se calculeaza ca raport intre profitul net si capitalurile proprii. ROE arata eficienta cu care compania a investit banii actionarilor. O companie se considera ca are performante bune daca aceasta rentabilitate este semnificativ mai mare decat dobanda unui depozit bancar. Investitia in actiunile unei astfel de companii are sanse mari sa aduca randamente bune, cu conditia ca ea sa nu fie deja supraevaluata. 
    Indicele PER (price to earning ratio) poate oferi o imagine sumara despre cat de corect evaluata este o actiune, insa decizia nu trebuie sa se bazeze exclusiv pe acest calcul. Indicatorul se determina ca raport intre pretul unei actiuni si profitul pe actiune. 
    PER exprima cati lei este dispus sa plateasca un investitor pentru 1 leu din profitul actual al companiei. Interpretarea sa trebuie facuta dupa o analiza atenta a activitatii societatii. O actiune cu indicele PER scazut, poate insemna ca este atractiva pentru cumparare, dar poate indica si faptul ca profiturile viitoare se asteapta sa fie mici.
    Invers, o actiune cu PER ridicat poate fi un semnal ca este momentul ca ea trebuie vanduta, dar si faptul ca profiturile viitoare este de asteptat sa creasca. In general, este recomandat ca indicele PER sa fie folosit pentru a compara companii care activeaza in acelasi domenii, in caz contrar, el fiind lipsit de relevanta. 
    Daca o companie listata la bursa plateste dividende, este util de vazut in ce masura un plasament in actiunile respective avand ca scop unic incasarea dividendului este eficient. Pentru aceasta se calculeaza randamentul dividendului, ca raport intre dividendul pe actiuni si pretul actiunii.  
    Dividendele se platesc in maxim 6 luni de la data luarii deciziei de catre Adunarea Generala a Actionarilor, astfel ca este utila calcularea ratei anualizate a dividendului. Acest lucru se face raportand rata dividendului la perioada de incasare (exprimata in luni) si inmultind cu 12. In cazul in care rezultatul este mai mic decat dobanzile la depozitele bancare pe acelasi termen, atunci cumparea actiunii doar pentru dividende nu este o decizie eficienta. Invers, plasamentul este considerat profitabil. 
    Starea de sanatate financiara a unei companii este reflectata si de gradul sau de indatorare. Acesta se determina ca raport intre datoriile totale si activele totale. El arata in ce masura afacerea societatii se sprijina pe bani imprumutati. In general, se considera ca un grad de indatorare mai mic de 60% este foarte bun si reflecta un echilibru pe termen lung intre sursele interne si cele externe de finantare. 
    Pe de alta parte, capacitatea unei companii de a-si achita datoriile imediate se evalueaza cu ajutorul indicelui de lichiditate. El se determina ca raport intre valoarea cumulata a disponibilitatilor din cont si a stocurilor si nivelul datoriilor pe termen scurt. Daca indicele este mai mare decat 1, compania este considerata a avea un control bun al lichiditatii, iar un indice mai mare de 1,5 denota ca firma nu are nici o problema in a-si achita datoriile scadente. 

    Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

    Comparații

    Asigurări RCA

    Asigurări RCA
    • Alegi cea mai bună asigurare
    • Plătești online cu cardul
    Compară

    TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

    Calculatoare

    Credit maxim

    Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

    Rate credit

    Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

    Refinanțare credit

    Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul

    Comparații

    Asigurări RCA

    Asigurări RCA
    • Alegi cea mai bună asigurare
    • Plătești online cu cardul

    Compară

    Info Financiar