top banner

Bancile si statul ofera sprijin supraindatoratilor. In Slovacia

16 Iunie 2010 | Autor: Alexandra Popa

In alte tari europene, debitorii supraindatorati au la dispozitie numeroase programe de sprijin pentru a face fata datoriilor la banci. Acesta este si cazul Slovaciei, unde guvernul a pus la punct impreuna cu bancile un program pentru cei care nu isi mai pot plati ratele, ca alternativa la metodele clasice propuse de fiecare institutie in parte.
Slovacia este una dintre tarile europene unde criza a reusit sa se mentina in limite controlabile iar sistemul financiar nu a lasat in urma zeci de mii de supraindatorati fara a le oferi solutii viabile. La aceasta situatie, un rol important l-au avut atat standardele impuse de guvern, cat si politica proprie a bancilor, mult mai apropiata de client fata de Romania.
Guvernul slovac  a inceput sa lucreze inca din februarie 2009 la un program de sprijin pentru cei supraindatorati la banci. In prezent,  11 din cele 13 banci care au o activitate semnificativa in zona de retail au aderat la schema.
Somerii obtin pasuire pe loc
Cei care si-au pierdut locul de munca in 2009 au la dispozitie 6 luni in care bancile se obliga sa le scada substantial ratele lunare la creditele ipotecare, fara alte analize suplimentare.  Pentru a beneficia de aceasta pasuire, clientii trebuie sa fi obtinut creditul pana la finalul anului 2008.
Daca dupa cele 6 luni situatia financiara a clientilor nu se imbunatateste, atunci statul va sustine printr-un imprumut pana la 70% din efortul lunar al datornicilor.
Rata dobanzii perceputa de stat pentru sumele acordate in euro este de 3,5% in cazul unui scadentei de 1 an si de 5,5% pentru scadenta de 16 luni.
Pentru desenarea acestui program, guvernul slovac s-a insiprat din experienta altor tari din Uniunea Europeana. Spre exemplu, in Portugalia au existat fonduri de investitii foarte mari care au cumparat portofoliile neperformante ale bancilor.
“Cum guvernul slovac nu dispune de sume atat de mari iar achizitia portofoliilor ar fi fost asimilata ajutorului de stat, nepermis decat in anumile limite de catre legislatia europeana, s-a mers pe solutia acestui program”, a precizat pentru Conso.ro Ladislav Uncovski, secretar general al Asociatiei Slovace a Bancilor.
Slovacia: 3 medicamente pentru o problema
Totusi, chiar daca programul are mai mult de jumatate de an de cand este functional, aproape nimeni nu a apelat la el. “In primul rand, bancile au propriile solutii de restructurare a creditelor care pana acum au fost foarte eficiente”, a motivat Uncovsky numarul mic de persoane care au apelat la aceasta schema.
 “In plus, statul solicita instituirea ipotecii de rang II in favoarea sa, ceea ce pentru clienti poate fi o procedura relativ anevoioasa”, a mai mentionat reprezentantul slovac.
Daca nu reusesc sa gaseasca intelegere nici la banca si nu doresc sa apeleze nici la programul pus la punct de guvern, clientii aflati in dificultate pot solicita falimentul personal. Cadrul legislativ necesar a fost pus la punct inca din 2006, insa nici aceasta nu a fost uzitata de clienti, decat in proportie nesemnificativa.
“Este destul de complicat si costisitor pentru un datornic sa isi declare falimentul personal, iar acest lucru se intampla doar in ultima instanta, cand alte solutii propuse de banci nu sunt acceptate”, a mai mentionat Uncovsky.
Confrom acestuia, din 2006 si pana in prezent, sub 10 clienti au decis sa solicite falimentul personal, ca urmare a imposibilitatii de a mai plati imprumuturile contractate anterior.
Romania se preface ca nu vede
Daca in Slovacia rata creditelor neperformante s-a mentinut la 3% in cazul imprumuturilor ipotecare si urca la 8% in cazul creditelor de consum, in Romania peste 12% dintre creditele aflate in derulare inregistreaza restante.
Cu toate acestea, statul nu a pus la punct o schema de sprijin pentru cei care nu isi mai pot plati ratele si nici nu a impus/sugerat bancilor sa adopte un program comun de sprijinire a celor indatorati.
Probleme exista dar solutiile raman discretionar doar la latitudinea bancilor care pot sau nu sa acorde, dupa bunul plac, pasuire de la plata ratelor inclusiv clientilor care sunt in somaj.
Mai mult, adoptarea legii falimentului personal a fost “sacrificata” pe altarul intelegerii cu FMI, dupa ce in primavara fusese adoptata de Senat si trimisa catre Camera Deputatilor.
Comisioane de rambursare 0%, fara a fi necesara o lege speciala
O alta dovada a faptului ca un sistem bancar poate fi civilizat fata de clienti si fara “biciul” statului este practicarea in Slovacia a unor comisioane de rambursare anticipata de 0% pentru orice tip de credit, fara o legislatie care sa impuna acest lucru.
Mai exact, in Slovacia, dobanzile la credite variaza de regula la intervale de 1 an, fara ca in contracte sa fie stabilita o formula clara, legata de evolutia indicilor Euribor sau Libor.
Daca in momentul in care dobanda se modifica clientul nu este multumit cu noua valoare are la dispozitie aproximativ o luna pentru a se transfera la o alta banca fara sa plateasca comisioane de rambursare anticipata. In restul anului, comisioanele de rambursare anticipata ajung ca si in Romania, la 4%.
“Acest mecanism de eliminare a comisionului la aniversarea creditului nu este impus prin lege ci de piata si competitie. Pur si simplu este o practica adoptata de toate bancile de retail”, a precizat reprezentantul bancilor slovace.
In Romania, doar Raiffeisen Bank a eliminat in urma cu 2 ani acest comision la aniversarea anuala a creditului, insa numai pentru sume de pana la 20% din valoarea soldului ramas.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite nevoi personale

Credite nevoi personale
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Info banci

Alte Articole

Economii cu bonus de dobanda in functie de abonament

Economii cu bonus de dobanda in functie de abonament

Revolut isi promoveaza pachetele exclusiviste oferind dobanzi in crestere la conturile de economii recent lansate, practica bancara anterioara presupunand dobanzi fixe sau stimularea economisirii in functie de sold.

28 Feb 2024 | Info banci
Promotii bancare in prag de toamna

Promotii bancare in prag de toamna

Mai multe oferte bancare aparute in ultima perioada propun bonusuri la achizitiile de la parteneri, reduceri de dobanda, costuri zero pe viata pe anumite pachete.

29 Aug 2023 | Info banci
Ce oferte scot in fata bancile in aceasta perioada?

Ce oferte scot in fata bancile in aceasta perioada?

Am analizat site-urile principalelor banci din Romania pentru fotografia canalelor de vanzari ale momentului-economisire, carduri de credit si debit, aplicatii mobile, oferte de creditare si, vedeta saptamanii, Black Friday.

08 Noi 2022 | Info banci
Exclusivitate Conso: Ce se intampla cu produsele clientilor Credit Agricole dupa fuziunea cu Vista Bank

Exclusivitate Conso: Ce se intampla cu produsele clientilor Credit Agricole dupa fuziunea cu Vista Bank

Vista Bank a preluat Credit Agricole Romania iar produsele si serviciile sale au fost incluse in oferta Vista. Conso va ofera cateva detalii privind integrarea acestora si pasii concreti pe care trebuie sa ii faca clientii Credit Agricole.

06 Oct 2022 | Info banci

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul