Recentul caz de la Credit Europe Bank Brasov, in care mai multe persoane au reclamat disparitia banilor din cont, a adus in prim plan o noua tendinta: de la furtul fizic al banilor din casierie la fraude interne. Pe plan mondial, majoritatea fraudelor sunt realizate de persoane din conducerea companiilor.
In prezent, sistemul bancar din Romania numara in total 69.000 angajati. Multi dintre ei au acces la conturile clientilor, fiind monitorizati permanent de departamente de control intern, precum si prin sesiunile periodice de audit.
Chiar si cu toate aceste filtre si verificari, apar cazuri, similare celui de la Brasov, in care clientii sunt victime unor angajati care reusesc, cel putin temporar, sa isi utilizeze cunostintele interne pentru golirea conturilor.
1,5 milioane euro sunt revendicati de clientii Credit Europe din Brasov
In cazul Credit Europe de la Brasov, ultimele date privind sumele revendicate de clienti se ridica la un total de 1,5 milioane euro iar principalul suspect este chiar directoarea de operatiuni a agentiei, Otilia Argentina Negrila.
“In calitate de director operatiuni in cadrul Credit Europe Bank – sucursala Brasov, a efectuat cu intentie in sistemul informatic al bancii operatiuni pe conturile unor clienti (transferuri, schimburi valutare, ridicari de numerar), fara stiinta acestora, in scopul insusirii sumelor de bani din aceste conturi”, se precizeaza intr-un comunicat DIICOT.
De asemenea, directoarea a mai emis in fals ordine de plata si extrase de cont pentru a justifica tranzactiile si sumele lipsa si a indus in eroare si pagubit clientii bancii in privinta conventiilor de depozit incheiate.
In consecinta, directoarea a fost retinuta pentru 24 ore, urmand ca pe numele ei sa fie emis un mandat de arestare pe 29 zile, sub invinuirile de acces neautorizat intr-un sistem informatic, frauda informatica, fals, inselaciune si delapidare.
Fraudele comise de angajatii cu functii inalte se descopera cu intarziere
La nivel european, statisticile arata ca peste jumatate din fraude sunt comise de catre persoane aflate in pozitii de management, aproximativ 32% de catre angajati executanti si mai putin de 18% de catre persoane din top management. Procentele se pastreaza cu usoare variatii si in alte regiuni ale globului, conform unui raport al Asociatiei Investigatorilor Autorizati de Fraude, care analizeaza peste 1.800 de fraude produse la nivel mondial in perioada 2008-2009.
In timp ce frauda comisa de un simplu angajat iese de obicei la iveala dupa 13 luni, fapta unui manager ramane nedescopertita aproximativ 18 luni, iar frauda realizata de o persoana din conducere este aflata abia dupa 24 luni.
In plus, paguba medie cauzata de un middle manager din Europa este de 350.000 dolari, in timp ce la nivel de top management frauda este de aproximativ 2 milioane dolari.
Conform studiului, 16% din totalul fraudelor la nivel mondial s-au inregistrat in banci, plasand sistemul financiar pe primul loc in topul celor mai afectate industrii, cu un total de 298 de cazuri. Frauda medie se plaseaza in sistemul bancar la 175.000 dolari.
Ce putem face pentru a ne proteja conturile?
- verificati de fiecare data extrasele de cont primite de la banca. Daca vi se pare ceva suspect puteti solicita lamuriri la unitatile bancii;
- daca aveti suspiciuni cu privire la personalul unei anumite agentii va puteti indrepta pentru siguranta si catre o alta unitate in vederea verificarii situatiei financiare proprii;
- cititi toate chitantele care va sunt inmanate inainte de a le semna si pastrati-le intr-un loc sigur;
- de fiecare data cand depuneti bani sau faceti un transfer solicitati chitanta sau alt document justificativ. Acesta trebuie sa contina in mod obligatoriu stampila bancii si o semnatura. Nu inmanati sumele functionarilor fara a primi in schimb o dovada, chiar daca functionarii va asigura ca operatiunea va fi efectuata si fara eliberarea unei dovezi pe loc;
- nu permiteti nimanui sa faca operatiuni in numele dvs. Functionarii bancilor nu au dreptul de a opera nicio modificare in cont decat in prezenta si pe baza semnaturii clientului. In consecinta, nu semnati documente necompletate, pe care sa le lasati la dispozitia angajatilor chiar daca ii considerati de incredere;
- in cazul in care constatati o posibila frauda anuntati imediat conducerea bancii respective. In cazul in care se dovedeste ca ati fost victima unor erori – de sistem sau de personal – aveti dreptul la returnarea sumelor in cel mai scurt timp.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News