Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a inchis procedura de redresare financiara in cazul City Insurance dupa ce actionarul majoritat a acordat companiei un imprumut subordonat de 50 de milioane de euro. In schimb, ASF a cerut conducerii asiguratorului sa aplice un set de masuri pe o perioada de sase luni.
Societatea se afla in redresare de mai bine de un an, respectiv din aprilie 2016, cand Consiliul ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiara pe baza de plan, prin Decizia ASF nr. 901/18.04.2016.
“Membrii Consiliului au fost informati despre restabilirea situatiei financiare a asiguratorului la data de 31 martie 2017, in baza documentelor prezentate de catre societate si a verificarilor efectuate de catre directiile de specialitate din cadrul ASF, cu privire la acordarea de catre actionarul principal existent a unui imprumut subordonat, in numerar, in suma de 50 milioane de euro. In acest sens, Consiliul ASF a dispus inchiderea procedurii de redresare financiara a societatii City Insurance”, se mentioneaza intr-un comunicat al ASF.
Autoritatea mentine monitorizarea pe instrumentarea daunelor RCA
Totodata, Autoritatea a stabilit in sarcina conducerii asiguratorului punerea in aplicare a unui set de masuri, pentru o perioada de 6 luni de la data primirii deciziei, prin care Autoritatea va monitoriza modalitatea de instrumentare a dosarelor de dauna RCA, precum si politica de investitii a societatii.
City Insurance este controlata de Vivendi International SRL, care detine 85,23% din companie alaturi de Nicolae Musat - 8,9%, Fortuna Coppola - 2,37%, Cristian Pascale - 1,91% si alti actionari persoane fizice si juridice - 1,58%.
Anul trecut, compania a subscris prime in valoare totala de 789,62 milioane de lei si s-a plasat pe locul 6 in topul companiilor de asigurari.
Lider de piata, dar si la reclamatii
In acelasi timp, societatea este lider pe piata RCA, avand in vedere ca, dupa primul trimestru al acestui an, detinea o cota de 31,6% din aceasta piata. Potrivit datelor ASF, la acea data, City Insurance si Euroins detineau, impreuna, aproape 60% din piata asigurarilor obligatorii auto.
Pe de alta parte, insa, compania conduce si in topul reclamatiilor primite de ASF cu privire la RCA.
Potrivit Autoritatii, in 2016, cele mai multe nemultumiri ale petentilor au fost inregistrate pentru City Insurance, pentru care s-au primit 3.329 de petitii (36,36% din total), aceasta fiind urmata de Asirom, pentru care s-au primit 1.813 petitii (19,8%) si pentru Euroins, 1.103 petitii (12,05%).
De altfel, reclamatiile pe RCA sunt cele mai frecvente din piata asigurarilor, reprezentand aproape jumatate din totalul petitiilor primite de ASF pe acest domeniu. Anul trecut, Autoritatea a primit 7.228 de petitii pe zona asigurarilor obligatorii de raspundere civila auto RCA si Carte Verde, cu 7,22% mai mult fata de anul anterior, iar cei trei asiguratori au primit 68,2% din totalul petitiilor.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News