Codul Fiscal a trecut de Parlament in forma anuntata de Guvern, cu cateva modificari. Printre cele mai importante se numara reducerea cotei generale de TVA la 19%, incepand cu 1 ianuarie 2016, nu la 20% cum se propusese initial. In schimb, in cazul dividendelor, desi s-a promis eliminarea impozitului, acestea vor fi taxate cu 5%.
Astfel, incepand de anul viitor se elimina taxa pe constructiile speciale si supraacciza la carburanti, iar microintreprinderile for fi impozitate diferit. Contributiile de asigurari sociale vor scadea, atat la angajat cat si la angajator, insa abia din 2018. Tot din 2018 este prevazuta si reducereacotei generale de TVA la 18%. De asemenea, Codul Fiscal propune reducerea cotei unice de la 16% la 14% de la 1 ianuarie 2019.
Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a anuntat ca impactul bugetar al implementarii tuturor masurilor cuprinse in Codul Fiscal pentru 2016 este de 12 miliarde de lei.
Institutiile financiare internationale, respectiv Comisia Europeana si Fondul Monetar International, au avertizat ca masurile fiscale anuntate de autoritatile romane pot produce dezechilibre bugetare importante pentru Romania.
La randul sau, ministrul Finantelor a declarat ca deficitul bugetar convenit cu institutiile financiare internationale va fi, intr-adevar depasit, dar Romania se va incadra in limita de deficit excesiv de 3% din PIB.
Odata cu Codul Fiscal a fost aprobat si Codul de Procedura Fiscala.
In aceeasi zi, parlamentarii au dat votul final si pentru Legea prvind anularea unor obligatii fiscale, prin care se sterg o serie de datorii la stat datorate si neachitate pana la 1 iulie 2015, in principal aferente veniturilor din profesii liberale, dar nu numai. Parlamentarii nu au lamurit, insa, ce se intampla cu cei care au platit acele datorii si nici ce ce intampla intre 1 iunie si 31 decembrie 2015, pana la intrarea in vigoare a noului Cod Fiscal, care prevede o sserie de lamuriri, cel putin pentru profesiile liberale.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News