Stimate domnule Daniel Daianu,
Va scriu dumneavoastra pentru ca sunteti singurul dintre membrii Consiliului ASF pe care il cunosc si singurul care, mi-am zis, mi-ar putea raspunde competent si onest la intrebarile care mi-au venit in minte dupa ce am citit textul aparut in HotNews despre veniturile salariatilor ASF, apoi raspunsul si precizarile dumneavoastra. Scriindu-va, incerc sa-mi stapanesc socul de prima instanta pe care i-l da oricui intalnirea cu cifrele acelea salariale aproape magice, desprinse parca dintr-un basm arab al zilelor noastre (14 mii de euro pe luna! 72,000 de euro sau 68,000 de euro pe noiembrie si decembrie 2013, rezultati din „suplimentarea cu prime de vacanta si prime de sfarsit de an”!). Si culmea! intr-un interviu pe care l-ati dat in 2013 cu ocazia infiintarii ASF, afirmati ca „veniturile unor executivi din fostele entitati erau de-a dreptul obscene”. Dar, Dumnezeule, acestea, m-am intrebat, cum sunt?
Mi-am zis insa ca, inainte de a formula orice judecata, corect ar fi sa ma documentez. Si, iata, timp de vreo doua zile, am batut in lung si-n lat internetul, am citit statutele si rapoartele publice ale ASF-ului, m-am uitat la informatiile privitoare la salariile din Romania puse la dispozitie de Institutul National de Statistica, apoi am comparat activitatea institutiei dumneavoastra de supraveghere si control cu activitatea institutiilor similare din Marea Britanie, Germania, Franta.
De ce tot acest efort, o sa ma intrebati? Ce mi-a venit? Pur si simplu am avut senzatia ca, prin povestea asta cu „salariile ASF”, sunt confruntat cu o adevarata situatie-limita a vietii pe care, ca romani, o traim in clipa de fata impreuna. Nu e oare un „prea mult” la mijloc si un „asa nu se poate”? Nu s-a ajuns oare prea departe, intr-un punct, cum sa spun?, al dispretului suprem? Nu sunt neaparat convins ca scrisoarea mea catre dumneavoastra va duce la ceva, dar am simtit ca a tacea si a nu incerca sa intelegi te face in cele din urma partas la ceva cumplit. Asadar, dinauntrul acestei intense stari de tulburare m-am hotarat sa va pun cateva intrebari si sa fac, in cele din urma, unele consideratii metafizice legate de natura umana, de lacomie si de tara noastra.
Intrucat scrisoarea mea este deschisa, voi incepe prin a recapitula, pentru edificarea celor ce ne citesc, cateva dintre datele privitoare la rostul si functionarea institutiei al carei vicepresedinte sunteti. Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) s-a nascut in urma unei ordonante de guvern din aprilie 2013, prin comasarea a trei comisii de supraveghere a pietei financiare din Romania si anume: Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) si Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Ele au functionat separat de prin 2005, daca nu ma insel, iar de aproape un an, iata, au fost puse sub o sigla unificatoare, pentru a forma „un cadru integrat de functionare si supraveghere a pietelor,” dupa cum precizeaza site-ul ASF. Este ca si cum am pune politia, jandarmeria si pompierii sub aceeasi umbrela, lucru, de ce nu?, perfect acceptabil.
Acum, care este rostul acestei „politii financiare”, de care dispun toate tarile civilizate din lume? Unul cat se poate de nobil: ea e menita sa ne apere de abuzurile si malpraxisul participantilor la pietele financiare romanesti insirati mai sus, adica: firmele de asigurari, fondurile private de pensii, fondurile de investitii etc.
Gabriel Liiceanu este doctor in filozofie, cercetator la Institutul de Filozofie si Institutul de Istorie a Artei, cursier al Fundatiei Humboldt, director al Editurii Humanitas, precum si profesor la Facultatea de Filozofie a Universitatii Bucuresti.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
