top banner

Noi acuzatii privind plata despagubirilor pe RCA

08 Decembrie 2016 | Autor: Conso

O alta companie de asigurari din piata RCA este acuzata de societatile de service ca intarzie platile, diminueaza despagubirile la care asiguratii au dreptul si face presiuni pentru reparatii ieftine. Este vorba de noul leader al pietei, Asirom, despre care reprezentantii service-urilor spun ca a preluat practicile Astra si Carpatica.
Asociatia Societatilor de Service Auto Independente (ASSAI) sustine faptul ca pagubitii societatii Asirom – Vienna Insurance Group intampina probleme grave atunci cand trebuie sa isi primeasca despagubirea, in contextul in care politele RCA reprezinta peste 70% din afacerea Asirom, aceasta societate avand o cota de aproximativ 23% din piata RCA (465 milioane lei in semestrul I al anului 2016).
“Toti colosii cu picioare de lut din piata RCA au avut aceiasi soarta in ultimii doi ani. Cu totii au acumulat o cota de piata ridicata pe segmentul de risc ridicat cum este produsul RCA, au detinut un portofoliu format preponderant din acest produs obligatoriu, au vandut un RCA mai ieftin, au intampinat grave probleme atunci cand a fost vorba de plata daunelor, au avut un numar ridicat de reclamatii si care, in final, s-au prabusit in bratele Fondului de Garantare a Asiguratilor”, a declarat presedintele ASSAI,  Cristian Muntean.
Despagubirile sunt platite doar partial si cu intarziere
Potrivit Asociatiei, la aceasta societate despagubirea se efectueaza de regula, in afara termenului legal, de multe ori doar partial, iar pagubitii RCA sunt programati la constatarea daunelor, in multe situatii, in afara termenului legal.
„Asiguratorul nu raspunde in multe situatii, in termen legal, la solicitarea de comunicare a valorii maxime de despagubire solicitata de catre pagubit. Valoarea maxima de despagubire comunicata pagubitului RCA este, de regula, subevaluata semnificativ, pagubitul RCA primind o despagubire mult mai mica, cu 30% – 50%, decat cea care i se cuvine. Sunt introduse abuziv in cercetari sub pretextul unor suspiciuni de frauda foarte multe dosare de dauna, cercetari ce dureaza 90 de zile”, se mai arata in comunicatu citat.
In plus, pentru peste 90% dintre dosarele de dauna introduse in cercetari nu se confirma suspiciunile de frauda, aceasta procedura constituind in realitate, un fals pretext al asiguratorului de a amana plata despagubirii in mod legal, dar abuziv, inca 90 de zile, mai sustine ASSAI.
Totodata, constatarea daunelor se realizeaza superficial si incomplet de catre inspectorii de dauna, mai spun reprezentantii serviceurilor.
Service-urile Dacia au renuntat la contractele cu Asirom
Acuzatiile ASSAI nu sunt singulare, ci vin la doar cateva luni de la momentul in care Asociatia Concesionarilor Dacia, Renault si Nissan din Romania (ACODAREN), care reuneste majoritatea service-urilor Dacia, Renault si Nissan de pe pia?a romaneasca, a anuntat ca reziliaza 55 de contracte pe care le avea cu Asirom.
Asociatia acuza, la vremea respectiva Asirom ca foloseste aceleasi metode ca Astra si Carpatica (societati in faliment –n.r.), precum intarzierea platilor catre service-uri cu lunile si impunerea folosirii unor piese cat mai ieftine pentru reparatii, de calitate incerta.
"Asirom isi regleaza socotelile financiare pe seama service-urilor noastre, nu ne plateste facturile, trage de timp pentru a aduna bani din piata si ne creeaza probleme cu clientii”, a declarat directorul ACODAREN, Marius Ghiban.
Asociatia sustine ca metoda folosita de Asirom, pe care au folosit-o anterior Astra si Carpatica Asig, este de a incheia cu service-ul un contract cu plata despagubirii la termen, numita decontare directa, dar fara penalitati pentru nerespectarea termenului de plata.
De altfel, si ASF mentiona, la transmiterea datelor privind reclamatiile pe piata RCA la sase luni, ca Asirom este a doua cea mai reclamata companie din piata.
Asirom a devenit in acest an liderul pietei RCA, ocupand locul lasat liber de Astra Asigurari.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Asigurari

Alte Articole

Pana in aprilie, tarifele RCA pot fi ajustate doar cu rata inflatiei

Pana in aprilie, tarifele RCA pot fi ajustate doar cu rata inflatiei

Printr-o Hotarare de Guvern emisa la finalul anului trecut, autoritatile au stabilit inghetarea tarifelor RCA pentru inca 3 luni, acestea putand majorate cel mult 6,8% cat este stimata rata inflatiei la finalul trimestrului doi din 2024.

03 Ian 2024 | Asigurari
Asigurarile cu retur de prima, o tentatie pentru debitori

Asigurarile cu retur de prima, o tentatie pentru debitori

Asigurarea de viata este ceruta imperativ de o parte dintre bancile care ofera credite ipotecare, iar incheierea unei astfel de polite poate scadea si costurile creditelor de nevoi personale. Debitorii aflati in aceste situatii ar putea aprecia returnarea unei parti din primele platite, daca ar avea acces la un astfel de produs.

05 Dec 2023 | Asigurari
Asigurarile PAD se scumpesc, iar ocolirea lor va fi mai dificila

Asigurarile PAD se scumpesc, iar ocolirea lor va fi mai dificila

Modificarile aduse legii privind asigurarea obligatorie a locuintei vin cu cresteri de costuri, in special in zona urbana si pun piedici suplimentare celor care vor sa evite incheierea politelor PAD.

15 Noi 2023 | Asigurari
Cum se obtine restituirea diferentelor de prima la RCA-urile Euroins

Cum se obtine restituirea diferentelor de prima la RCA-urile Euroins

Potrivit unei ordonante de urgenta emise de Guvern in 1 septembrie, valabilitatea politelor Euroins este prelungita cu 90 de zile, interval care poate fi folosit de posesorii de polite pentru a solicita restituirea diferentelor de prima.

07 Sep 2023 | Asigurari

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul