CSA a luat in considerare posibilitatea infiintari unei baze de date nationale cu politele facultative de locuinte, pentru a vedea care dintre acestea acopera si riscurile de cutremur, inundatii si alunecari de teren. Masura are ca scop identificarea de catre primarii mai usoara a locuintelor neasigurate impotriva celor 3 riscuri.
In timp ce politele obligatorii pot fi usor verificate intr-o baza de date nationala, cele facultative nu pot fi identificate. Astfel, proprietarii se puteau trezi in mod nejustificat cu amenzi de pana la 500 lei daca nu anuntau inainte primariile ca au o asigurare facultativa de locuinta.
Conso.ro a sesizat Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) cu privire la aceasta problema, care ne-a raspuns ca stabilirea unei proceduri de verificare a politelor facultative de locuinte nu este responsabilitatea institutiei.
“Potrivit art.30, alin.(3) din Legea nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor, republicata, constatarea contraventiei de neasigurare si aplicarea sanctiunilor se fac de catre primari si de catre persoanele imputernicite in acest scop de catre acestia. In consecinta, intrebarile tale ar trebui sa isi gasească raspunsuri la autoritatile publice locale (primarii si poate consiliile judetene), CSA neavand competente prevazute de lege de a stabili proceduri de lucru in sarcina primariilor”, ne-a precizat Mirela Antohi, directorul Directiei Geberale Comunicare si Relatii Mass-Media in cadrul CSA.
CSA se gandeste la solutii cu intarziere
In cele din urma, CSA si-a revizuit punctul de vedere, daca avem in vedere ultimele declaratii ale Angelei Toncescu, presedintele CSA.
Cu 3 zile inainte ca primariile sa isi inceapa verificarile, presedintele CSA a ajuns la concluzia ca este dificil de apreciat daca toate politele facultative emise ofera acoperire si impotriva celor 3 riscuri de calamitati naturale, asa cum sunt ele definite prin lege, intrucat nu exista o baza de date la nivel national care sa cuprinda informatii despre politele facultative.
De aceea, „Comisia de Supraveghere a Asigurarilor analizeaza posibilitatea de a crea o baza nationala de date privind asigurarile facultative de locuinte, care sa fie alimentata cu informatii de catre toate societatile de asigurare care ofera aceste produse”, a precizat Angela Toncescu, presedintele CSA.
In concluzie, desi era cunoscut de peste o jumatate de an ca primariile vor trebui sa verifice daca toti proprietarii si-au asigurat locuintele, procedurile pentru asigurarile facultative de locuinte au fost lasate pe ultima suta de metri.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News