Clientii aleg in continuare politele de raspundere civila auto (RCA) cele mai ieftine, avand in vedere ca acestea sunt destinate despagubirii tertilor. In primul trimestru din acest an, cele mai multe polite au fost subscrise la companiile Euroins - 20,48% din total, Astra Asigurari - 19,63% si Carpatica Asig - 13,73%.
Pe locurile urmatoare se afla Omniasig VIG - 11,21%, Asirom VIG - 9,29%, City Insurance - 8,81%, Allianz Tiriac 6,79%, Groupama - 5,72%, Uniqa - 2,80% si Generali - 1,49%.
Potrivit calculatorului rca-ieftin.ro, cele mai mici tarife pentru incheierea unei astfel de polite sunt, in acest moment, la Carpatica Asig, urmata de Euroins si de Astra Asigurari.
Pe piata asigurarilor CASCO situatia este, insa, alta - asigurarea fiind pentru propriului autovehicul, clientii romani au preferat numele mari de asiguratori internationali. Astfel, cei mai multi au ales Allianz Tiriac - 27,36%, Groupama - 17,96%, Omniasig VIG - 16,17%, Uniqa - 9,48%, Generali - 8,82% si Asirom VIG - 6,39%.
Piata asigurarilor CASCO s-a situat la 92,28 milioane euro in primul trimestru din 2015, in scadere fata de T1 2014 – 99 de milioane de euro.
In cazul RCA, piata a crescut cu aproape 20% in primul trimestru din an si a totalizat prime brute subscrise de 196,65 milioane euro, potrivit datelor centralizate de Insurance Profile.
Este de mentionat faptul ca, in ultimii ani, companiile de asigurari care au acaparat cota pe piata pe RCA prin practicarea unor preturi mai mici dacat restul pietei s-au confruntat cu importante probleme financiare.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News