Pachetele de cont curent oferite de Bancpost populatiei vor fi de acum adaptate in functie de varsta, veniturile si obiceiurile financiare ale clientilor.
Noua oferta presupune cinci variante de pachete de cont curent, adaptate pentru adolescenti, pentru tinerii cu varsta peste 18 ani, pentru salariati si pentru clientii care isi primesc pensia intr-un cont deschis la Bancpost.
Toate pachetele includ un card de debit iar, in functie de specificul fiecarei tipologii, banca ofera fie un cont de economii, acces la aplicatia de internet banking, asigurare de viata, posibilitatea de a accesa un overdraft sau un credit cu costuri reduse fata de oferta standard.
In functie de tipul de pachet ales, clientii pot beneficia si de cont curent in valuta sau un card de credit.
De asemenea, clientii care isi incaseaza salariul prin Bancpost beneficiaza si de un plus de dobanda la constituirea unui depozit Prim.
“Pachetele de produse au fost create pornind de la nevoile identificate cu ajutorul clientilor”, a precizat Liviu Fierastrau, directorul Directiei Persoane Fizice - Bancpost.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News