Pana pe 11 mai, BRD si Gecad ePayment desfasoara o campanie de promovare a utilizarii cardului BRD ePayment in lei la plata online, prin premii si puncte de fidelitate.
Pe perioada campaniei, clientii primesc de doua ori mai multe puncte de fidelitate la utilizarea cardului online. Pentru fiecare plata efectuata la comerciantii care utilizeaza solutia ePayment, acestia primesc sub forma de puncte 1% din valoarea cumparaturii, fata de 0,5% standard.
De asemenea, clientii beneficiaza de 5% discount pe loc din suma cheltuita la partenerii inscrisi in programul de fidelitate.
La finalul campaniei, cei doi organizatori vor acorda, prin tragere la sorti 3 iPad-uri, pentru minimum 3 plati online efectuate in perioada promotiei la orice comerciant din tara sau strainatate.
”Platile online reprezinta o piata strategica pentru noi si ne straduim sa punem la dispozitia clientilor nostri cele mai avansate si mai sigure solutii in acest sens”, a declarat Philippe Lelarge, director in cadrul BRD.
BRD ePayment este un card special conceput pentru clientii magazinelor online, rezultat din parteneriatul bancii cu integratorul de solutii de comert electronic Gecad ePayment. Emis sub sigla MasterCard, BRD ePayment poate fi utilizat atat in Romania cat si in strainatate.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News