Citibank si Vodafone au lansat un card de credit co-branded ce ofera posesorilor puncte de loialitate si reduceri la plata cu cardul la comercianti.
Punctele de loialitate se primesc la utilizarea cardului in toate supermarket-urile si hypermarket-urile, in benzinarii, magazine de imbracaminte si incaltaminte, restaurante si baruri, cinematografe si la orice achizitie a produselor si serviciilor Vodafone.
Prima tranzactie cu cardul aduce un bonus de 500 de puncte iar ulterior se primesc cate 8 puncte pentru fiecare 10 lei cheltuiti.
De asemenea, clientii primesc puncte si la achizitionarea de accesorii din magazinele Vodafone sau pentru folosirea simultana a mai multor servicii a operatorului de telefonie. Punctele pot fi folosite ulterior pentru achizitia de produse si servicii Vodafone.
In plus, cardul ofera reduceri in magazinele partenere si permite accesul gratuit in 17 muzee din tara.
“Parteneriatul dintre Vodafone si Citibank reprezinta un pas important in diversificarea beneficiilor oferite clientilor nostri, dar si incurajarea utilizarii cardurilor pe piata romaneasca”, a precizat Inaki Berroeta, CEO Vodafone Romania.
Cardul presupune un cost de administrare anuala de 50 lei si o rata a dobanzii de 28%.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News