Posesorii de carduri premium MasterCard primesc o reducere suplimentara la achitarea produselor din lista de casatorie de la magazinul My House.
Clientii care isi utilizeaza cardurile in acest magazin primesc, pe langa reducerea disponibila in mod normal in cadrul programului MasterCard Elite, de 5%, si un discount suplimentar de 10%, pentru produsele din lista de casatorie, alaturi de un cadou special pentru miri.
Promotia, a treia din cadrul elite Days, este valabila pana pe 15 septembrie si se adreseaza clientilor bancilor partenere care realizeaza plata cu un card Gold, Platinum, World, World Elite si Corporate.
Promotiile anterioare in cadrul Elite Days au vizat reduceri suplimentare pentru plata in magazine de copii si saloane de infrumusetare.
”Cu fiecare eveniment nou marca Elite Days dorim sa ne adresam unor segmente cat mai variate de clienti, cu stiluri de viata si preferinte diferite, carora sa le propunem, pe langa programul anual de beneficii, un catalog de oferte si mai atragatoare decat in mod obisnuit”, a precizat Ioana Gorganeanu, Marketing Manager in cadrul MasterCard Europe.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News