Din 10 octombrie, Transfond pune in functiune noul sistem de procesare electronica a instrumentelor de debit - cec, cambie si bilet la ordin - prin trunchiere. Aceasta consta in captarea in format electronic a informatiilor de pe instrumentul de debit si a imaginii sale, si transmiterea datelor, prin sistemul SENT, pentru compensare si decontare.
Noul sistem al TranFond (implementat prin proiectul PAID07-Procesarea Automata a Instrumentelor de Debit), inlocuieste modul de compensare bazat pe schimbul acestora pe suport hartie, realizat intre banci in cele 42 de centre de compensare judetene.
Compensarea si decontarea instrumentelor de debit prin trunchiere are loc automat, la doua zile dupa transmiterea acestora prin SENT, ceea ce inseamna ca prima decontare a instrumentelor procesate automat va avea loc pe 14 octombrie.
Cerintele din lege fac responsabila banca initiatoare de acuratetea informatiilor transmise prin trunchiere, precum si de conformitatea imaginii instrumentului de debit electronic cu cel original, pe suport hartie.
De aceea, fisierele (cu mesaje de plata si cu imagini ale instrumentelor) trebuie semnate de banca initiatoare utilizand un certificat digital emis de o autoritate de certificare cunoscuta de sistemul SENT, ca o conditie de validare.
Decontarile se fac mai rapid
Ciclul de compensare/decontare a instrumentelor prin trunchiere dureaza 3 zile, avand loc urmatoarele etape:
- Banca beneficiarului transmite prin SENT, instrumentul de debit trunchiat, in ziua urmatoare primirii instrumentelor de la client (T-2)
- Banca platitoare poate refuza plata pana la finalul zilei de operare urmatoare (T-1). Lipsa refuzului echivaleaza cu acceptarea.
- Compensarea si decontarea au loc in ziua T.
La solicitarea bancilor, ciclul de compensare va putea fi redus in viitor, sistemul fiind parametrizabil.
Procesarea electronica se poate aplica numai instrumentelor de debit in format nou, conforme cu noile reglementari, emise special pentru a se permite procesarea electronica.
In prima zi de procesare automata a instrumentelor de debit, aplicatia SENT a functionat fara probleme, bancile care prin traditie presteaza clientilor lor servicii de compensare a instrumentelor de debit fiind pregatite sa le accepte/receptioneze electronic. Toate instrumentele de debit receptionate au fost remise spre verificare bancii platitorului.
Daca pana in prezent, plata cu un instrument de debit costa in total 2,2 lei - cate 1,1 lei pentru banca platitoare si beneficiara, pentru procesarea electronica TransFond a redus comisionul de procesare la 1 leu, aplicabil numai bancii beneficiarului.
Comisionul ramane acelasi (2,2 lei) pentru instrumentele vechi, care nu pot fi trunchiate, acestea fiind compensate in continuare pe suport hartie, prin o singura casa de compensare, in Bucuresti.
Instrumentele in format nou vor circula in paralel cu cele in format vechi pana la iesirea din uz a acestora din urma.
TransFond recomanda bancilor si clientilor acestora sa utilizeze noile formulare de instrumente de debit pentru a beneficia de scurtarea circuitului de compensare, dar si de aceasta reducere substantiala a comisioanelor.
Ionel Dumitru este sef serviciu operare SENT la Transfond. Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News