Piata cardurilor de credit s-a imbogatit astazi cu un nou emitent. CEC ofera clientilor un produs cu caracteristici care-l plaseaza in top. O perioada de gratie de aproape 2 luni, cea mai mica dobanda din piata si o suma minima de rambursat de doar 2,5% din suma utilizata fac din cardul CEC unul de care competitia are de ce sa se teama.
CEC este primul emitent de carduri de credit care coboara dobanda la cardurile de credit pana la nivel occidental. Nivelul acesteia ? 17,5% este cu 3,5 puncte procentuale mai redusa decat cea mai buna oferta existenta pe piata pana acum. Mai mult, CEC este prima institutie financiara care ofera carduri de credit la o rata a dobanzii sub 20%. Iar pentru o perioada promotionala care dureaza din 15 mai si pana la 31 august, CEC permite utilizarea cardului fara dobanda.
Din punct de vedere al costurilor de administrare, produsul CEC este destul de scump. Taxa anuala de administrare este de 36 de lei, de pana la trei ori mai mare decat in cazul celor mai ieftine oferte de pe piata.
Perioada de gratie atasata cardului de credit CEC este cea mai extinsa din piata, 59 de zile. Rambursarea integrala intr-un termen de 29 de zile de la data emiterii extrasului de cont (1 a lunii urmatoare) da practic posibilitatea accesarii unui credit fara dobanda.
Rambursarea lunara este de numai 2,5% din sumele utilizate. Poate parea mult in comparatie cu bancile care practica un procent de 0% + 100% dobanzi si comisioane (BCR si BRD). Eduard Possler, director general al Directiei Carduri, spune insa ca procentul de 2,5% conduce la aproape aceeasi obligatie de plata, si in plus modalitatea aleasa de CEC este mai transparenta pentru client.
Oficialii bancii dau asigurari ca perioada de la rambursare pana la reintregirea limitei de credit este scurta. Cu exceptia situatiilor cand clientul ramburseaza banii la finalul programului de lucru, operatiunea se deruleaza in aproximativ doua ore.
Pentru cei care intarzie rambursarea, dobanda de plata este dubla ? 35%, insa mai redusa decat in cazul altor oferte din piata. Rau-platnicii mai trebuie sa achite, in plus, si o taxa fixa in valoare de 5 lei.
Limita minima de credit este de 500 lei, si corespunde unor venituri lunare certe (salarii, dividende, chirii, drepturi de autor, etc) de 160 ? 170 lei, cu conditia ca solicitantul sa nu mai aiba alte credite. Limita maxima de credit este extrem de generoasa, putand ajunge pana la 50.000 lei ? insa nu mai mult de trei venituri nete lunare.
Produsul este atractiv pentru cei care vor sa-l utilizeze in strainatate, fiind scutite de comision cumparaturile facute la comercianti.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News