Bancile nu vor mai pune accent pe cantitatea de carduri emise, ci pe calitatea portofoliilor, incurajand utilizarea cardurilor ca instrument de plata. Campaniile puse la punct de fiecare banca premiaza utilizatorii care achita cumparaturile cu cardul.
Bancile romanesti nu mai doresc sa tina in portofoliu carduri inactive doar pentru a avea o baza de date de clienti, ci doresc sa impulsioneze utilizarea acestora.
Mai mult, se doreste ca pe intreg sistemul bancar, numarul de tranzactii cu cardul la comercianti sa creasca. In prezent, din totalul tranzactiilor cu cardul, doar 15-20% reprezinta plati la POS, restul fiind aferente retragerilor de numerar de la ATM.
Premii la cumparaturile cu cardul
Pentru a forta schimbarea, bancile incep campanii de informare, educare si premiere a propriilor clienti. De exemplu, OTP Bank va oferi timp de 8 saptamani premii in bani celor care vor face plati cu cardul de o anumita limita minima la orice comerciant.
"Vom fi bombardati de astfel de campanii de impulsionare a platii cu cardul in cel mai scurt timp", a declarat Adrian Chichita, directorul adjunct al departamentului retail din cadrul OTP Bank.
BCR a inceput o astfel de campanie inca de anul trecut, prin care clientii care platesc la comercianti cu cardul primesc inapoi 0,6% din valoarea tranzactiilor.
"In primele doua luni ale campaniei s-a inregistrat o crestere cu 33% a volumului tranzactiilor cu cardul la comercinti comparativ cu aceeasi perioada din 2007 - 2008, cu mult peste cresterea cu 15% estimata initial", a declarat Igor Zganjer, directorul executiv al Directiei Carduri din BCR.
O alta modalitate de impulsionare a platilor cu cardul la comercianti implica oferirea de puncte de loialitate care se transforma ulterior in bani sau prin oferirea de discounturi, la anumiti comercianti parteneri.
Garanti Bank si BRD sunt printre bancile ca utilizeaza acest sistem pentru premierea propriilor clienti.
In anii trecuti, MasterCard a oferit premii in bani, vouchere sau bilete la UEFA Champions League posesorilor de carduri MasterCard sau Maestro, care le utilizau pentru plata bunurilor cumparate de la comercianti. Si in 2009, MasterCard va continua seria campaniilor.
Costurile mari au tras piata inapoi
Printre motivele pentru care in Romania se prefera utilizarea cardului pentru retragerea de numerar se numara atat mentalitatea populatiei, cat si numarul redus de locatii care au un POS implementat.
"Costul pentru comerciant este de aproximativ 1,5% - 3% din volumul tranzactiei", a adaugat Adrian Chichita. In strainatate s-a ajuns la comisioane mai mici de 1%.
"Astfel, ajungem la problema cu oul si gaina: comerciantii nu isi implementeaza POS pentru ca este scump, iar noi nu putem sa reducem comisioanele deoarece nu avem un volum destul de mare al activitatii," a mai precizat Chichita.
Principalul motor de crestere a pietei cardurilor au fost cardurile de salarii, mai mult obligatorii decat optionale. Uzanta era de a retrage toti banii o data pe luna sau in doua transe.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News