Plasamentul intr-un fond garantat care asigura un castig minim ar putea sa prinda, in special la cei care dispun de sume mari de bani. Romanii apreciaza tot mai mult ideea unei investitii cu grad de risc mediu, care le ofera in acelasi timp siguranta ca, in cel mai rau caz, isi vor recupera macar banii investiti.
“Din castig mic, nimeni nu s-a sinucis vreodata!”. Aceasta maxima binecunoscuta in lumea investitiilor este tot mai mult folosita in cadrul produselor financiare sofisticate, care incep sa fie propuse romanilor ca alternative de plasament.
Apetitul la risc a scazut dupa ce criza financiara a taiat in 2008 mai mult de jumatate din valoarea portofoliilor de actiuni ale investitorilor. Doar dupa ce pierzi o parte din bani, inveti ca de fapt riscurile exista si ca avertismentele legate de ele nu sunt doar simple anunturi fara rost ce pot fi gasite prin prospectele fondurilor.
Drept urmare, investitorii au inceput sa-si doreasca castiguri cat mai mari, dar sa aiba, in acelasi timp, si o garantie ca nu risca sa-si piarda banii investiti. Mecanismele financiare ce stau in spatele fondurilor garantate sunt sofisticate si greu de inteles, chiar si pentru cei cu cunostinte financiare cu mult peste medie. Dar asta nu ii indeparteaza nici pe aceia care inteleg prea putin din lumea investitiilor. Pentru ei conteaza ce le poate oferi un astfel de produs si mai putin caile prin care se atinge un randament tintit de produsul financiar.
Garantii insotite de dobanzi promotionale
In ultimele luni, OTP Bank a propus investitorilor mai multe fonduri garantate. In vara, a lansat fondul inchis de investitii garantat
OTP WiseRo, iar acum ofera celor interesati o alta posibilitate de plasament – OTP Green Energy.
Noul fond se vinde la pachet cu un depozit la termen cu dobanda promotionala (maxim 11,75% la lei si 5% la euro). Alaturarea fondului inchis de investitii cu un depozit, produsul de economisire ales de majoritatea romanilor, arata ca OTP nu s-a gandit sa faca din fondul garantat un produs exclusivist, destinat doar investitorilor licentiati in finante.
OTP Green Energy urmeaza sa fie listat la Bursa de Valori Bucuresti. Aceasta inseamna ca dupa ce a cumparat unitati de fond, un investitor nu trebuie neaparat sa le tina pana la sfarsitul duratei de viata a fondului, adica peste 3 ani si jumatate. Orice detinator initial va avea posibilitatea sa-si vanda titlurile la fond, daca va avea nevoie de lichiditati, cu conditia sa existe cumparatori interesati.
Investitorii si-ar putea dubla banii
Investitia in fond este garantata printr-o scrisoare de garantie bancara emisa de OTP Bank Ungaria. Administratorul garanteaza ca la momentul lichidarii fondului, detinatorii de titluri de la momentul respectiv vor primi un castig reprezentand 12% din suma investita initial. Acest castig (care de fapt reprezinta conservarea, in termeni reali, a banilor investiti) este promis indiferent de performanta financiara a fondului. Cu alte cuvinte, indiferent de cat va valoara o unitate de fond la sfarsitul duratei de viata a acestuia, investitorul isi va primi suma initiala plus un castig nominal de 12%.
In varianta optimista, OTP Green Energy tinteste o performanta spectaculoasa: o dublare a valorii unitatii de fond intr-un interval rezonabil, de 3 ani si jumatate. Insa nimeni nu poate estima cu precizie acum randamentul pe care il va obtine un investitor care si-ar pastra titlurile pana la sfarsitul duratei de viata a fondului.
OTP Green Energy va emite cel putin 40,000 de unitati de fond, la o valoare de subscriere de 200 lei/titlu, neexistand nici o restrictie in privinta achizitionarii unui numar minim de titluri. Subscrierile se pot realiza pana cel tarziu 2 decembrie, cand este ultima zi in care cei interesati pot sa devina investitori la acest fond.
Fondul pariaza pe energia regenerabila
Fondul va investi in companii din sectorul energiei regenerabile, ce sunt listate pe pietele europene, fiind din acest punct de vedere o premiera pentru piata de capital romaneasca.
OTP Green Energy investeste cea mai mare parte a activelor in depozite bancare si titluri de stat (mai mult de 50%), iar restul portofoliului urmareste indicele ERPIX (European Renewable Energy Index Price). Acesta cuantifica performanta medie a zece actiuni emise de companii importante din sectorul energiei regenerabile. Companiile sunt producatori de energie si de echipamente ce sunt utilizate pentru obtinerea de energie verde (energie solara, energia eoliana, energie hidro, energie geotermala, productie ethanol si biodisel).
Administratorul fondului mizeaza tocmai pe potentialul deosebit de dezvoltare al companiilor care au legatura cu producerea energiei regenerabile. Actiunile emise de aceste societati ar putea avea un potential de apreciere la bursa cu mult peste medie. In componenta indicelui ERIXP se afla cele mai mari companii din domeniu. Printre ele se numara Vestas Windsystems din Danemarca (care se ocupa cu productia de turbine eoliene) si Iberdrola Renovables din Spania, (care este un producator important de electricitate din surse regenerabile).
Pe plan mondial, in perioada 2004-2008, capacitatile instalate de energie fotovaltica au inregistrat o crestere de sase ori - pana la 16 GW, iar capacitatile de energie eoliana au cresut cu 250% in aceeasi perioada, pana la 121 GW. Si productia de biodisel a inregistrat o crestere semnificativa - de 100%. Este posibil ca astfel de rate de crestere ridicate, greu de regasit in alte sectoare, sa se mentina, deoarece politica de sprijinire a productiei de energie verde reprezinta o directie strategica pentru multe dintre statele Uniunii Europene.
Intr-un astfel de sector stimulat de guvernele din Uniunea Europeana, societatile de profil au posibilitatea sa se dezvolte mult mai dinamic decat alte companii listate la bursa. Tocmai acesta este pariul investitorilor care ar fi atrasi sa investeasca intr-un astfel de fond. Ramane de vazut daca el va fi unul castigator sau nu.
Acest articol nu reprezinta o recomandare de investitie.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News