top banner

Cursul BNR scade la 4,10 lei pentru un euro

18 Ianuarie 2010 | Autor: Conso

Leul a mai castigat 1,6 bani in fata euro iar cursul oficial stabilit de BNR in sedinta de luni a scazut la 4,1008. Aceasta este cea mai redusa cotatie a perechii euro/leu din ultimul an.

Leul a continuat astfel tendinta de apreciere inregistrata de la inceputul lunii. In plus, potrivit analistilor ING Bank, ultima saptamana a adus un avant suplimentar leului prin prisma jucatorilor straini ce au pariat pe moneda romaneasca, dupa aprobarea legii bugetului.

Cu toate acestea, o apreciere si mai puternica ar putea fi sustinuta doar de sentimentul pozitiv din piata, nu si de situatia reala a economiei.

“Din punct de vedere al fundamentelor economice nu sunt motive pentru intarirea in continuare a leului, insa sentimentul pozitiv ar putea persista. Am putea vedea perechea tranzactionandu-se sub 4,1 pe parcursul acestei saptamani in miscarea sa catre nivelul de 4 lei pentru un euro. Chiar daca ratele de dobanda din piata sunt scazute, jucatorii straini ar putea fi atrasi de randamentele oferite de titlurile de stat”, au subliniat acestia.

Cotatiile euro-leu se mentineau pe piata valutara in jurul orei 13.45  in jurul valorilor de 4,09 – 4,1.

Cotatiile valutare pot fi urmarite in timp real pe Conso in sectiunea de Curs valutar.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Valute

Alte Articole

Ce au facut valutele regionale in ultimii 5 ani?

Ce au facut valutele regionale in ultimii 5 ani?

Traiectoriile forintului, zlotului, coroanei din Cehia sau leului fata de euro nu sunt foarte asemanatoare dar aprecierea in termeni reali e o trasatura comuna.

14 Mai 2024 | Valute
Dolarul si francul elvețian depasesc euro. Ce urmeaza?

Dolarul si francul elvețian depasesc euro. Ce urmeaza?

Diferentialul de dobanda, vulnerabilitatile energetice si apropierea de conflictul din Ucraina au slabit moneda unica europeana pana la paritatea cu dolarul american.

17 Iul 2022 | Valute
Platforma Schimb Valutar de la Telekom Banking ofera cursuri actualizate in timp real

Platforma Schimb Valutar de la Telekom Banking ofera cursuri actualizate in timp real

Platforma Schimb Valutar de la Telekom Banking ofera cursuri actualizate in timp real, in functie de evolutia pietei internationale, direct pe smartphone, fara limitari sau costuri ascunse.

12 Mai 2021 | Valute
Bula bitcoin se poate sparge prin reglementare

Bula bitcoin se poate sparge prin reglementare

Investitorii pe termen lung in bitcoin au primit vesti proaste din partea autoritatilor europene care ar dori o reglementare la nivel global a criptomonedelor.

15 Ian 2021 | Valute

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Convertor valutar

Simulator schimb valutar: conversia unei sume dintr-o valută în alta