30 de rate egale și fără dobândă oriunde în lume, cu cardul de credit ING - pentru plăți peste 1.500 lei, până pe 30 septembrie

30 August 2024 | Autor: ING Bank

30 de rate egale și fără dobândă oriunde în lume, cu cardul de credit ING - pentru plăți peste 1.500 lei, până pe 30 septembrie

ING Bank

Vrei să îți modernizezi o cameră din casă sau să îți schimbi electrocasnicele cu unele clasa A, însă nu ai reușit încă să pui suficienți bani deoparte? Sau poate ai în plan o altă achiziție importană, care trece granițele țării? 
Până pe 30 septembrie, cu ING Credit Card, poți face orice cumpărături în 30 de rate egale, fără dobândă, oriunde în lume (excepția țărilor Iran, Siria, Sudan, Coreea de Nord și Cuba). Singurele condiții sunt ca tranzacția să fie peste 1.500 de lei și să o efectuezi până pe 30 septembrie. În cazul în care cumparăturile sunt sub valoarea de 1500 de lei, primești 3 rate (sau mai multe în funcție de partenerii selectați ING).

Aniversarea de 30 de ani de ING Bank îți aduce această ofertă, valabilă și dacă deții un card de credit ING, dar și dacă îl achiziționezi acum. 
Iar dacă vrei și o extra ofertă, intră în ING Bazar, explorează comercianții parteneri, rezervă ofertele care îți fac cu ochiul și vei primi o parte din bani înapoi în contul tău.  

Refinanțare în 30 de rate egale, cu 0% dobândă

Ai acumulat o sumă mai mare pe cardul de credit? Ai posibilitatea să o iei de la zero, prin refinanțarea sumelor deja utilizate din cardurile de credit sau descoperitul de card de la alte bănci în 30 rate, fără dobândă. Mai mult, poți lua o sumă adițională cu care poți face noi cumpărături în rate. 
Poți face un calcul pe site-ul ING și apoi vino în orice office ING pentru refinanțare. Simularile de credit facute la ING nu îți afectează capacitatea de creditare.

Ia cardul de credit ING 100% online sau într-un office ING, pe loc, cu 0 costuri

Dacă nu ai deja cardul de credit ING, ia-l 100% online sau din orice office. 
Intră în Home'Bank Produse -> Credite -> ING Credit Card și emite-ți un card de credit virtual sau fizic. Sau dacă preferi să vizitezi un office ING și să vorbești cu un consultant, vino doar cu buletinul și vei primi, de asemenea, cardul de credit pe loc. 
Costurile sunt zero, atât pentru acordarea cardului de credit, cât și pentru livrarea prin curier. 
Dar costurile de administrare? Dacă optezi pentru un card virtual, nu ai niciun cost și poți să și plătești în continuare cu telefonul. Dacă dorești un card de plastic, ai 0 comision de emitere, plătești doar administrarea lui anuală, adică 35 de lei. 

Important de reținut: Cu ING Credit Card poți face cumpărături oriunde în lume cu excepția țărilor Iran, Siria, Sudan, Coreea de Nord și Cuba.

Care sunt condițiile de eligibilitate pentru cardul de credit ING? 

Trebuie să îndeplinești doar două condiții minime:
•    Ai cel puțin un an vechime în muncă și minimum 3 luni la actualul angajator;
•    Venitul tău lunar este cel puțin egal cu venitul minim net pe economie.
Află mai multe informații pe pagina dedicată cardului de credit ING

Exemplu de calcul
Dacă iei un ING Credit Card de 9.600 lei ai 0 comision analiză, 0 lei comision administrare linie de credit, 0 lei emitere card, 35 de lei comision anual de administrare card perceput din al doilea an doar dacă iei card de plastic, 0% dobândă pentru plățile eșalonate în rate lunare și rambursate conform planului. Dacă retragi imediat în numerar toată suma vei avea dobânda 25,00% pe an, rată lunară 912,42 lei și DAE 28,07% iar într-un an vei da înapoi 10.984,09 lei. Exemplul este valabil până la data de 30 septembrie 2024. Când ești prin cine știe ce colț de lume, folosește ING Credit Card și poți plăti cumpărăturile de peste 1.500 de lei în 30 rate egale, fără dobândă, în orice magazin vrei tu, iar pentru cumparaturi mai mari de 500 de lei ai de asemenea 3 rate egale fără dobândă, oriunde în lume. Detalii și regulamentul campaniei pe ing.ro.

 

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite nevoi personale

Credite nevoi personale
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Credite nevoi personale

Alte Articole

Overdraftul, concurent pentru creditul de consum?

Overdraftul, concurent pentru creditul de consum?

Intr-o perioada in care marea majoritate a dobanzilor la creditele de consum sunt fixe si nu foarte mici, exista o campanie pentru un card de debit cu overdraft si dobanda IRCC+3,5%.

04 Sep 2024 | Credite nevoi personale
Ce a generat explozia creditelor de consum in 2024?

Ce a generat explozia creditelor de consum in 2024?

Soldul creditelor de consum a crescut de la 66,2 miliarde lei in iunie 2023 la 74,3 miliarde lei in iunie 2024 si pe fondul unei reduceri a dobanzilor medii la creditele noi cu putin peste 2 procente.

21 Aug 2024 | Credite nevoi personale
Debitorii IFN au o lege care limiteaza costurile excesive

Debitorii IFN au o lege care limiteaza costurile excesive

Legea care limiteaza valoarea DAE si cuantumul sumelor datorate pentru creditele IFN-urilor si sumele revendicate de recuperatorii de creante a fost publicata in Monitorul Oficial in 13 august si va intra in vigoare in 90 de zile.

19 Aug 2024 | Credite nevoi personale
ING scade dobânda la creditul de nevoi personale. Te bucuri de o dobândă fixă între 5,99% și 15,49%, redusă de la 6,24%-16,49%

ING scade dobânda la creditul de nevoi personale. Te bucuri de o dobândă fixă între 5,99% și 15,49%, redusă de la 6,24%-16,49%

Te gândești să îți renovezi casa, să îți achiziționezi noi piese de mobilier care să spună o nouă poveste sau, poate, să îți schimbi mașina? Pentru dorințe împlinite și planuri viitoare, ING oferă creditul de nevoi personale cu o dobândă fixă avantajoasă între 5,99% - 15,49% pe an, redusă de la 6,24%-16,49%.

15 Iul 2024 | Credite nevoi personale

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul