Cei care au asteptat vara pentru a lua un imprumut vor plati dobanzi usor mai mari. Bancile au scumpit usor creditele acordate populatiei, in special cele de nevoie personale cu ipoteca.
Cresterea dobanzilor la creditele in lei a venit si pe fondul unei miscari similare pe piata interbancara, unde Robor a inregistrat o crestere de aproximativ 1 punct procentual pe majoritatea scadentelor.
Cele mai mari cresteri de dobanda s-au inregistrat in cazul creditelor de nevoi personale cu ipoteca. Nivelul mediu al dobanzii anuale efective (DAE) a urcat de la 11,7% la 14,6% pe parcursul lunii mai, conform
datelor Conso.ro.
Acest tip de imprumut este insa si cel mai afectat de noul regulament BNR care impune o perioada maxima de acordate a finantarii de 5 ani, indiferent de tipul garantiei.
O crestere usoara s-a inregistrat si in cazul creditelor imobiliare in lei, unde DAE mediu a urcat de la 10,1% la 10,4%, si la creditele auto, unde DAE a ajuns la 15,80%.
Singura reducere s-a inregistrat pe varianta creditelor de consum fara ipoteca. In acest caz, DAE a coborat de la 18,6% la 18,3%.
Pe componenta in valuta, oferta a ramas aproape nemodificata cu exceptia creditelor de nevoi personale cu ipoteca. Si in cazul finantarilor in euro bancile au majorat costurile simtitor, iar valoarea medie a DAE a urcat de la 9,30% la 11,30%, in ciuda unei scaderi a indicelui de referinta Euribor.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News