Venitul disponibil este suma din care trebuie sa acoperi atat plata ratelor lunare la banca, cat si cheltuielile ocazionale pe parcursul anului, cum ar fi vacanta.
Prin urmare, suma disponibila pentru un credit este diferenta dintre venitul disponibil si urmatoarele cheltuieli:
- Rata lunara la creditele existente;
- Suma alocata pentru concedii, calatorii pe parcursul unui an, impartita la 12. Deseori exista tentatia de a ignora aceste cheltuieli, ceea ce face ca imprumutul sa fie resimtit ca impovarator, mai ales daca perioada de rambursare este foarte lunga.
Suma rezultata este rata lunara pe care ti-o poti permite la un credit in lei cu dobanda fixa. In acest caz, rata lunara nu se modifica, astfel ca pana la scadenta finala cunosti exact cat ai de plata.
La un credit cu dobanda variabila, exista riscul ca rata lunara sa creasca ca urmare a majorarii ratei dobanzii. Prin urmare, nu trebuie sa te imprumuti pana la limita maxima. Rata lunara ar trebuie sa fie mai mica decat suma disponibila pentru credit. Prudent este ca diferenta sa fie de cel putin 15-20%.
In cazul creditelor in valuta, apare si riscul valutar: posibilitatea ca leul sa se deprecieze fata de valuta creditului, astfel incat suma de plata in lei sa creasca. In acest caz, este prudent ca diferenta dintre suma disponibila pentru credit si rata lunara la credit sa fie mult mai mare.
De exemplu, in ultimii 3 ani, leul s-a depreciat fata de euro cu peste 20%, iar fata de francul elvetian – cu mai mult de 60%. Prin urmare, rata lunara trebuie sa fie mult mai mica decat suma disponibila pentru credit.
La creditele in valuta, deseori, clientii se confrunta simultan cu ambele riscuri – riscul de dobanda si riscul valutar. Din acest motiv, ele sunt considerate riscante, fiind recomandate doar persoanelor care au un venit disponibil ridicat. In acest caz, este prudent ca suma disponibila pentru credit sa depaseasca cu cel putin 50% rata lunara.
Indiferent de creditul solicitat, o masura de siguranta este sa nu solicitati un imprumut pe perioada maxima de rambursare. In acest fel, va asigurati ca ulterior va exista posibilitatea unei restructurari a creditului. Daca intampinati dificultati financiare, veti putea opta pentru extinderea temporara a perioadei de rambursare pana la maximul posibil, astfel incat sa puteti plati rate mai mici pana va reveniti financiar.
In cazul in care creditul a fost acordat pe perioada maxima posibila, posibilitatile de restructurare ale imprumutului vor fi mult limitate, riscand sa ajungeti in imposibilitatea de a achita creditul.
Acum ca stiti cat de mult puteti aloca din bugetul familial pentru un nou credit, puteti merge sa solicitati un imprumut pe care vi-l puteti permite!
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News