Bursa de la Bucuresti a incheiat si sedinta de miercuri pe pierdere, inregistrand o scadere generala de 0,26%. BET-FI, singurul indice care afisa cresteri in sedinta anterioara, a coborat cu 2,2%.
Cele mai abrupte scaderi au fost inregistrate in jurul pranzului, cand indicele general BET-C inregistra o scadere de pana la 1,6%. Pe finalul sesiunii de tranzactionare insa actiunile au reusit sa recupereze o parte din terenul pierdut, iar bursa a inchis cu o scadere medie de 0,26%.
“Scaderile de astazi au fost in stransa corelare cu pietele externe, cel mai probabil investitorii fiind dezamagiti de evolutia indicilor americani. In prima parte a zilei de ieri indicii americani cresteau cu aproximativ 2%, insa pana la finalul zilei au pierdut din avans ramanand pe un plus de circa 0,6%”, au precizat analistii Intercapital Invest.
Lichiditatea tot mai scazuta inregistrata in ultimele sesiuni este explicata de reprezentantii Intercapital prin faptul ca investitorii sunt in asteptarea unei confirmari de pe pietele externe. Valoarea totala tranzactionata miercuri a fost de 2,5 milioane euro, SIF-urile si BRD atragand cea mai mare parte a tranzactiilor importante.
“Per ansamblu presiunea a fost mai mare la vanzare in sedinta de astazi, insa nu suficient de agresiva pentru a anticipa scaderi si in urmatoarele sedinte”, apreciaza Intercapital.
Numai 2 actiuni au inregistrat pierderi de peste 5%, respectiv Armatura (ARM) si Uztel (UZT), care au coborat cu 15% si 10,4%.
Evolutia principalilor indici interni si internationali poate fi urmarita in sectiunea
Investitii.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News