Sistemul de pensii obligatorii administrate privat, Pilonul II, a suferit, in timp, numeroase modificari. Insa, poate cea mai importanta, a intervenit la inceputul lui 2019, cand Legea de functionare a fost modificata astfel incat participantii sa se poata transfera, la cerere, la sistemul public in anumite conditii. Care sunt riscurile acestei optiuni?
Ordonanta de Urgenta a Guvernului 114/2018 a inasprit semnificativ conditiile de business pentru administratorii de fonduri de pensii administrate privat, de la reducerea comisioanelor pe care au voie sa le aplice, la obligativitatea majorarii capitalului social, la exceptarea unei categorii importante de salariati de la plata contributiei, respectiv angajatii firmelor de constructii, si la posibilitatea stoparii contributiilor si directionarea lor catre Pilonul I pentru toti participantii.
Concret, de la intrarea in vigoare a noii Ordonante, “o persoana participanta la un fond de pensii poate opta, pe baza de cerere individuala, dar nu mai devreme de 5 ani de participare la respectivul fond, sa se transfere la sistemul public de pensii. Fondurile detinute pana la data transferului raman in contul personal al participantului pana la deschiderea dreptului la pensia privata".
Asadar, contribuabilul poate stopa plata contributiilor catre Pilonul II dupa 5 ani de participare si doar banii acumulati raman in administrare privata si ii va primi la pensie.
Ce risti daca renunti la pensia privata?
Insa, in cazul in care opteaza, sa renunte la Pilonul II de pensii, un contribuabil ramane in administrare privata doar cu suma acumulata pana la data in care renunta si toata contributia sa la pensie merge in administrarea de stat.
In acest scenariu, la varsta pensionarii va primi o suma nesemnificativa in contul pensiei private, iar restul de la stat, in functie de politica valabila la momentul respectiv (de banii de care dispune statul pentru plata pensiilor), care nu se anunta prea favorabila avand in vedere estimarile privind evolutia demografica (imbatranirea populatiei si datele care arata o crestere a migratiei).
Astfel, in conditiile in care se estimeaza ca tot mai putini angajati vor plati contributii la pensie in viitor, o pensie privata va reprezenta, cu siguranta, o suplimentare binevenita o veniturilor la pensie. Mai mult, reamintim faptul ca banii acumulati in contul de pensie privata reprezinta proprietatea contribuabilului, pe care o poate lasa mostenire urmasilor. In schimb, contributia platita la stat in contul pensiei este utilizata pentru plata pensiilor in prezent, iar pentru viitor se vor lua deciziile conjunctural la momentul respectiv.
Angajatii din constructii ies din sistem o perioada
In noua Ordonanta se prevede si faptul ca angajatii firmelor de constructii sunt scutiti de la plata contributiilor la Pilonul II timp de 10 ani. Masura face parte dintr-un pachet de facilitati fiscale oferit angajatilor din domeniu, care prevede, printre altele, reducerea contributiei la asigurarile sociale (pensie) exact cu procentul datorat Pilonului II, respectiv 3,75%. Asta inseamna ca, timp de 10 ani (in perioada 2019 - 2028), fondurile de pensii private nu vor incasa contributii in conturile acestor angajati. Si acestia din urma vor avea, astfel, pensia privata diminuata cu contributiile pe cei 10 ani, plus castigul aferent.
Pe de alta parte, dupa reducerea numarului de participanti, administratorii fondurilor private de pensii se vor confrunta si cu o crestere a costurilor, pentru ca statul ii obliga sa isi majoreze capitalul social, pe transe, in functie de valoarea contributiilor participantilor. Astfel, capitalul social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii este echivalentul in lei, calculat si actualizat in raport cu valoarea contributiilor participantilor, respectiv:
- 5% din valoarea contributiilor, daca aceasta este sub 100 milioane euro;
- 7% din valoarea contributiilor, daca aceasta este intre 100 milioane euro si 500 milioane euro;
- 10% din valoarea contributiilor, daca aceasta este peste 500 milioane euro.
Anterior, capitalul social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii era de 4 milioane euro, echivalent lei.
Veniturile administratorilor, reduse consistent
Dupa majorarea cheltuielilor, statul a decis si reducerea veniturilor pentru administratorii de fonduri private, respectiv a comisionul de administrare pe care acestia il pot retine din contributiile incasate, la cel mult 1%, de la 2,5% anterior.
In plus, administratorii mai au dreptul sa isi deduca un procent din activul net total al fondului, dar nu mai mult de 0,07% pe luna. Valoarea maxima poate fi retinuta, insa, doar in conditiile in care fondul inregistreaza o rata de rentabilitate semnificativa, respectiv 4 puncte procentuale peste inflatie. In schimb, procentul scade la:
- 0,02% pe luna daca rata de rentabilitate a fondului este sub nivelul ratei inflatiei;
- 0,03% pe luna daca rata de rentabilitate a fondului este cu pana la un punct procentual peste rata inflatiei;
- 0,04% pe luna daca rata de rentabilitate a fondului este cu pana la 2 puncte procentuale peste rata inflatiei;
- 0,05% pe luna daca rata de rentabilitate a fondului este cu pana la 3 puncte procentuale peste rata inflatiei;
- 0,06% pe luna daca rata de rentabilitate a fondului este cu pana la 4 puncte procentuale peste rata inflatiei.
Anterior, procentul era de 0,05%, indiferent de rentabilitate sau inflatie.
Pilonul II de pensii a inceput sa functioneze in Romania in mai 2008 si a fost conceput ca sistem complementar celui de stat, in perspectiva scaderii populatiei active si, implicit, a aparitiei unor probleme tot mai grave de administrare a pensiilor de stat. Astfel, s-a decis ca o parte din contributia angajatilor la pensie (CAS) sa fie directionata care un administrator privat.
Reducerea a starnit nemultumire atat din partea industriei, cat si din partea participantilor, mai ales ca, in cei 10 ani de functionare, fondurile de pensii administrate privat au obtinut randamente satisfacatoare. Mai exact, cele 7 fonduri active in acest sistem au obtinut, in 10 ani de la infiintare, un randament mediu anualizat de 8,43%.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News