Avertismentele specialistilor se confirma: contributiile la Pilonul II de pensii au scazut, in valoare neta, ca urmare a reducerii contributiilor de la 5,1% la 3,75% din salariul brut. La momentul respectiv, autoritatile dadeau asigurari ca valoarea neta a contributiei nu va scadea.
Inca de atunci reprezentantii pietei de profil atrageau atentia ca in conturile contributorilor la Pilonul II vor intra mai putini bani dupa scaderea contributiei, chiar daca salariul brut va fi majorat in prealabil cu 20% pentru a acoperi diferenta de net generata de mutarea contributiilor de la angajator la angajat.
Concret, reducerea procentului la 3,75% urma sa genereze o scadere a contributiei nete cu 12% la un salariu mediu pe economie, chiar in cazul majorarii salariului brut, fapt care va duce, in viitor, la o scadere a pensiei cu 20%.
Asadar, si in cazul in care angajatul are acelasi salariu net ca si in 2017, contributia la Pilonul II este mai mica in suma neta.
Salariatii in cauza au constatat acest aspect in ultimele zile, in urma notificarilor primite de la administratori. Pentru salariul aferent lunii ianuarie, contributia virata de stat a fost cu cateva zeci de lei mai redusa comparativ cu sumele virate pentru salariul primit in noiembrie si decembrie 2017.
Cu cat salariul este mai mare, cu atat scaderea este mai ampla
Pentru un salariu minim brut (anul trecut de 1.450 lei, majorat la 1.900 de lei in 2018), contributia lunara la Pilonul II a fost de 73,95 lei in 2017 si de 71,25 lei in ianuarie 2018 (scadere cu 2,7 lei).
Cu cat salariul creste, insa, cu atat diferenta este mai mare. Spre exemplu, pentru un salariu brut de 5.000 de lei in 2017, contributia era de 255 de lei. In 2018, dupa majorarea cu 20%, salariul brut a urcat la 6.000 de lei, iar contributia s-a redus la 225 de lei (minus 30 de lei).
Ministrul Muncii, Lia Olguta vasilescu, a afirmat anul trecut ca, in sume absolute, contributiile virate fondurilor de pensii obligatorii vor avea aceeasi valoare in 2018 ca si in 2017, in cazul in care angajatorul majoreaza brutul cu 20%, insa reprezentantii pietei spuneau ca, pentru mentinerea sumei virate la acelasi nivel, contributia virata de la stat ar fi trebuit sa fie de cel putin 4,25%, nu 3,75%.
De altfel, Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) se afla in randul celor care au avertizat cu privire la scaderea sumelor virate la Pilonul II. Tocmai de aceea, asociatia a propus, in cadrul dezbaterilor parlamentare, si un amendament care viza modificarea procentului de contributie de la 3,75% (stabilit de autoritati prin OUG 82/2017) la 4,25% tocmai pentru a se evita pierderea cu care urmau sa se confrunte participantii la Pilonul II incepand cu data de 1 ianuarie 2018.
La Senat amendamentul nu a putut fi sustinut, intrucat presedintele Comisiei nu a permis acest lucru. La Camera deputatilor, in dezabaterile din cadrul Comisiei Buget-Finante-Banci amendamentul a fost sustinut si asumat de unii dintre deputati, insa a fost respins prin votul majoritatii membrilor comisiei.
Scuze ridicole ale autoritatilor
In fata evidentei, reprezentantii autoritatilor dau vina pe angajatori pentru scaderea sumei care intra in conturile salariatilor.
"Reducerea contributiei la Pilonul II de pensii de la 5,1% la 3,75% opereaza incepand cu veniturile realizate in luna ianuarie 2018, concomitent cu transferul contributiilor de asigurari sociale de la angajator la angajat. In situatia in care angajatorul nu a majorat in mod corespunzator venitul brut al angajatului, contributiile pentru Pilonul II au inregistrat o scadere. De asemenea, consideram ca o alta explicatie a scaderii contributiilor o reprezinta inclusiv faptul ca, pana la aceasta data, pentru unele contracte de munca active, angajatorii nu au operat inca in REVISAL noile valori ale salariilor brute. In acest context, apreciem ca scaderea contributiilor la Pilonul II poate avea drept cauza reducerea veniturilor care constituie baza de calcul a contributiilor de asigurari sociale. Situatii particulare pot fi identificate in cazuri de cumul al veniturilor din contracte de munca cu venituri din activitati independente (persoane fizice autorizate, drepturi de proprietate intelectuala etc.)”, se arata intr-un comunicat al Casei Nationale de Pensii.
Reduceri ale sumelor virate au fost insa sesizate inclusiv in cazurile pentru care angajatorii au majorat corespunzator salariul brut si l-au si inregistrat in REVISAL ca atare.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News