Un recent sondaj ING Pensii vrea sa scoata in evidenta lipsa de responsabilitate a viitorilor pensionari in legatura cu sursa veniturilor acestora la pensie. Culmea, desi majoritatea refuza sa isi ia soarta in propriile maini si sa filtreze fondurile private in functie de performante, la o privire mai atenta chiar au dreptate raspunzand „altcineva este responsabil”, cel putin in acest moment.
Sondajul, efectuat pe un esantion reprezentativ la nivel urban de 1000 persoane, cu varste intre 18-45 ani, asigurate in sistemul pensiilor private obligatorii, scoate in evidenta faptul ca „unul din doi respondenti apreciaza ca „altcineva” este principalul responsabil pentru a le asigura veniturile de care vor avea nevoie dupa momentul pensionarii - 37% considera ca principal responsabil statul, 11% angajatorul iar 3% familia”.
O atitudine ce denota, in opinia autorilor studiului „lipsa de implicare a persoanelor care au dreptul legal de a detine o pensie administrata privat in alegerea informata si deliberata a fondului la care participa”.
Totusi, avand in vedere ca marea majoritate a activelor (peste doua treimi) detinute de fondurile de pensii administrate privat sunt plasate in titluri de stat, pana la urma tot statul este principalul responsabil de plata pensiilor asiguratilor si de valoarea acestora, deci respondentii care au raspuns asa au dreptate.
Asta ca sa nu ne gandim ca in cazul unor deficite bugetare scapate de sub control, nici n-ar fi exclus ca actualii pensionari „privati” sa redevina „de stat” prin nationalizarea totala sau partiala a pensiilor private (vezi de pilda modelul polonez), ceea ce ar face ca 37% dintre respondenti sa se dovedeasca de-a dreptul vizionari peste ani.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News