Calatorii vor putea beneficia de o reducere de 10% pentru plata online cu cardul MasterCard sau Maestro a biletelor de tren pana la finalul lunii noiembrie.
Reducerea se acorda la suma finala, dupa ce au fost aplicate si alte eventuale discount-uri acordate de CFR Calatori, cum este cea pentru cumpararea unui bilet dus-intors.
Biletele se achizitioneaza de pe site-ul www.cfrcalatori.ro. Clientul se inregistreaza pe site, alege destinatia si selecteaza modalitatea de plata online, cu cardul. Dupa finalizarea tranzactiei, acesta va primi pe mail biletul de calatorie, in varianta electronica. Tiparirea biletului nu este obligatorie, clientul fiind identificat in tren doar pe baza cartii sale de identitate si a ID-ului de bilet.
Promotia privind reducerea acordata a fost lansata pe 15 iunie dar fost prelungita cu doua luni. Pe perioada derularii campaniei, valoarea biletelor achizitionate online a crescut cu 350% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
”La succesul campaniei a contribuit si perioada de vara si, implicit, de vacanta. Acum cred ca reducerea este binevenita pentru toata lumea si mai ales pentru studenti, care vor putea sa profite de o modalitate comoda si rapida de a-si cumpara biletele de tren, dar si de un pret mai bun, in weekend-urile cand merg acasa”, a precizat Gabriel Ghita, business development manager la MasterCard Europe.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News