Comisioanele Good.bee de transfer bani prin telefonul mobil vor fi reduse in prima parte a anului viitor. Estimarile vizeaza un comision unic, indiferent de transfer, stabilit sub pragul de 1 leu.
In prezent, comisioanele pentru tranzactiile realizate intre clientii Good.bee se ridica la 1,15 lei, indiferent de suma, iar transferul de numerar catre un cont deschis la alta banca este taxat cu 1,8 lei.
“Vrem sa facem un sistem de pret cat mai simplu. Vom merge pe un singur comision indiferent de tranzactie si de valoare”, a precizat Catalin Moise, directorul general al Good.bee Service.
Acesta a precizat ca urmeaza sa fie negociat un nivel cat mai redus cu BCR, actionarul principal al companiei. De altfel, banca este si cea care ofera sistemul tehnic prin care sunt efectiv realizate tranzactiile.
Nivelul vehiculat al comisionului este sub 1 leu dar ar putea sa scada chiar sub costurile efective inregistrate de companie, din dorinta de a crea un serviciu accesibil tuturor categoriilor de clienti.
In prezent, comisionul perceput de Transfond jucatorilor din piata pentru un transfer interbancar mai mic de 50.000 lei este de 51 bani. Totodata BCR percepe pentru un transfer in lei catre un cont deschis la o alta banca intre 3 si 9 lei la ghiseu si intre 1,5 si 4,5 lei prin canale alternative.
Momentan, serviciile de transfer prin Good.bee sunt disponibile clientilor Vodafone si Orange, insa din 2011 se are in vedere incheierea unui parteneriat in acest sens si cu Cosmote.
La achizitionarea pachetului, clientii primesc un card de debit, atasat unui cont curent in lei, de la un agent. De asemenea, clientul isi va inregistra in baza de date si numarul de telefon mobil de pe care doreste sa realizeze tranzactii.
Fata de un serviciu standard de mobile banking, tranzactiile prin Good.bee nu necesita instalarea unei aplicatii speciale pe telefonul mobil si permite realizarea operatiunilor indiferent de modelul telefonului.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News