Cursul euro leu a urcat usor in sedinta de marti dupa inceputul anului a adus o tendinta puternica de apreciere pentru moneda nationala. Analistii raman insa optimisti in privinta unei reveniri.
Cursul oficial anuntat de BNR este de 4,3894 lei pentru un euro, cu 0,8 bani peste nivelul anterior. Pe piata interbancara
cotatiile au urcat pana in zona de 4,3910-4,3960 lei pentru un euro.
Corectia leului vine pe fondul unor volume de tranzactionare mai reduse, sub media zilnica inregistrata in sesiunile de dupa alegerile legislative.
“Privim acest lucru drept inca un semn ca investitiile straine, inclusiv in titluri de stat locale vandute ieri, au fost finantare in principal prin piata de FX swap. Mai mult, cumpararile de titluri locale ale jucatorilor straini la licitatiile de ieri au fost probabil limitate de cererea masiva din partea investitorilor locali, date fiind scadentele masive din 16 ianuarie”, au precizat analistii ING Bank.
Astfel, pana la vanzarea obligatiunilor pe 5 ani de joi, am putea vedea leul prins intr-un interval restrans iar prognoza este de 4,38-4,39 lei pentru un euro.
Si dolarul a pierdut o parte din avansul castigat zilele anterioare si a urcat la 3,2882 lei la cursul oficial, in timp ce francul elvetian a continuat sa coboare si a ajuns la 3,5463 lei la BNR.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News