Cei care vor sa infiinteze o casa de schimb valutar vor fi obligati sa dea o declaratie pe propria raspundere ca nu au fost, in ultimii cinci ani, actionari semnificativi ai unei case de schimb care a functionat ilegal. De asemenea, proprietarii unei case de schimb care functioneaza fara autorizatie nu vor avea voie sa infiinteze alta cinci ani.
Prevederile sunt cuprinse intr-un proiect de Ordin al ministrului Finantelor Publice publicat pe site-ul institutiei, care modifica Ordinul de functionare a caselor de schimb valutar aflat in vigoare.
O alta modificare da dreptul Comisiei de autorizare a activitatilor de schimb valutar sa dispuna revocarea autorizatiei unei entitati si a tuturor codurilor statistice atribuite acesteia, in situatia in care aceasta este sanctionata prin revocarea/suspendarea codului statistic al unui punct de schimb valutar, iar aceasta continua sa desfasoare activitate.
”Modificarile si completarile aduse Ordinului ministrului Finantelor publice nr. 664/2012 au in vedere imbunatatirea cadrului legal, urmare a constatarilor facute de Comisia de autorizare a activitatii de schimb valutar, astfel: a devenit o practica unitara pentru asociatii sau actionarii semnificativi, administratorii entitatilor sanctionate pentru nerespectarea legislatiei in domeniul schimbului valutar, sa infiinteze alte societati comerciale pentru care solicita autorizatie de schimb valutar/cod statistic, in vederea evitarii inchiderii punctului de schimb valutar urmare a sanctiunii primite”, se arata in Raportul de aprobare a Ordinului.
Alte modificari ale ordinului vizeaza eliminarea obligatiei contribuabilului de a solicita certificatul de atestare fiscala de la ANAF, necesar pentru obtinerea autorizatiei de schimb valutar. Acesta va fi solicitat direct de catre Directia Generala Management al Domeniilor Reglementate Specific, din cadrul Ministerului Finantelor Publice. De asemenea, se elimina obligatia contribuabilului de a solicita cazierul fiscal, pentru ca informatiile cuprinse in cazier vor putea fi verificate de autoritatea de control direct in cazierul fiscal national gestionat de Ministerul Finantelor Publice.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News