Analistii financiari au inceput sa isi revizuiasca in jos estimarile privind evolutia cotatiilor euro-leu, in conditiile in care cursul a scazut puternic in ultimele saptamani. Aprecierea leului este pusa in principal pe seama interventiilor BNR in piata, in incercarea de a stopa cresterea inflatiei. Afla cat de mult ar mai putea scadea cursul?
Leul a castigat in ultima luna peste 2% in fata euro. Cursul a scazut de la 4,24 lei pentru un euro in februarie la 4,14 lei pentru un euro la finalul lunii martie, in ciuda unei dorinte de stabilitate pe piata valutara exprimata de oficialii BNR.
Comparativ cu inceputul lui 2011, leul este cu aproape 3% mai tare, inregistrand pe 22 martie un minim al ultimelor 10 luni si jumatate: 4,1439 lei pentru un euro.
Aprecierea brusca a leului a fost pusa pe seama interventiilor bancii centrale in piata, in conditiile in care in general, evolutia monedei nationale a parut desprinsa de tendinta inregistrata de valutele regionale.
Conform
calculelor ING Bank, realizate pe seama evolutiei rezervelor valutare, Banca Centrala ar fi cheltuit in primele doua luni ale anului aproximativ 1 miliard de euro pentru a sustine leul. In 2010, mentinerea relativ stabila a cursului de schimb ar fi costat banca centrala intre 3 si 4 miliarde euro.
Salvarea tintei de inflatie se face prin cursul valutar
Principalul motiv vazut de analisti pentru care BNR ar favoriza aprecierea leului este incercarea de a tine in frau inflatia. Leul a inregistrat o apreciere accelerata, in special, dupa ce a fost publicata
rata inflatiei anuale pentru februarie 2011, de 7,60%, mult peste asteptari.
“Sansele bancii centrale de a atinge tinta de inflatie anul acesta, de 3%, au scazut dramatic. BNR favorizeaza stabilitatea cursului de schimb, dar o apreciere (suplimentara) a leului fata de euro pare din ce in ce mai probabila, fie pentru a tempera preturile bunurilor importate sau drept consecinta a reducerii excesului de lichiditate pe piata monetara”, au precizat analistii ING Bank.
In opinia acestora, o apreciere a monedei nationale pana la un nivel de curs de 4,05 lei pentru un euro nu ar trebui exclusa in urmatoarele luni, atata vreme cat inflatia ramane ridicata.
“Un scenariu ce are in prim plan un leu mai apreciat in urmatoarea perioada este mai plauzibil. Acesta ar putea fi un mod de limitare a presiunilor inflationiste induse de preturile in crestere ale importurilor si de preturile exprimate in euro (ex. tarifele de telefonie)”, a explicat Ionut Dumitru, economistul sef al Raiffeisen Bank.
Un posibil efect negativ pe partea exporturilor nu este considerat destul de important in momentul de fata.
“Daca am avea o moneda depreciata, atunci mentinerea inflatiei in frau ar fi si mai dificila. Deprecierea monedei nationale ar aduce competitivitatea in cazul unei capacitati de productie in crestere, cum a fost cazul in anul 2000. Acum capacitatea e la maxim. Daca depreciem moneda nu facem mare lucru, deoarece mai multe exporturi nu putem”, spune Florian Libocor, economistul sef al BRD.
Conform estimarilor BRD, finalul anului va aduce un curs de 4,15 lei pentru un euro, insa potentialul de apreciere dincolo de acest nivel este limitat.
Analistii au scazut estimarile de curs
Aprecierea puternica a luat prin surprindere insa analistii care si-au revizuit in jos prognozele pe curs.
ING Bank a scazut prognozele de curs de la 4,30 la 4,15 lei pentru un euro pentru finalul lunii martie, si de la 4,35 la 4,15 lei pentru un euro pentru iunie 2011.
Si Raiffeisen Bank a trecut la reducerea prognozelor, in urma cu aproximativ doua saptamani. Fata de un curs de 4,30 lei pentru un euro pentru luna iunie 2011, acum analistii Raiffeisen Bank estimeaza o cotatie de 4,15 lei pentru un euro pentru jumatea anului. Pentru finalul lui 2011, Raiffeisen Bank crede ca euro va fi cotat la 4,10 lei.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News