Sistemul de economisire-creditare pentru domeniul locativ din Romania ramane, in continuare, blocat, pana cand legea care clarifica functionarea va trece de Parlament. Actul normativ a trecut de Senat si se afla spre dezbateri la Comisia de Buget-Finante din Camera Deputatilor.
Sistemul este blocat de multa vreme ca urmare a unui control al Curtii de Conturi. Potrivit acesteia incheierea unui contract de credit de catre un minor sau un varstnic este ilegala, banii economisiti trebuie folositi exclusiv pentru domeniul locativ (cu justificarea cu chitante si facturi), iar contractarea unui credit ulterior perioadei de economisire este obligatorie.
In principal, actul normativ trebuie sa prevada clar daca varstnicii si copiii minori pot incheia contracte de
economisire-creditare,daca banii economisiti in sistem, pentru care s-a incasat si prima de stat, se pot utiliza si in alte scopuri decat pentru domeniul locativ, si daca fiecare deponent este obligat sa contracteze si un credit sau nu, dupa perioada de economisire.
Cum functioneaza sistemul in tarile vecine?
Potrivit unor surse parlamentare, Banca Nationala a Romaniei a transmis, deja, un punct de vedere in care mentioneaza faptul ca contractarea imprumutului reprezinta un drept, nu si o obligatie a clientului din sistem.
In tarile vecine, in care acest sistem functioneaza de mai multa vreme, contractarea creditului este optionala. Mai mult decat atat, reprezentantii institutiilor similare din Cehia sau Slovacia, spre exemplu, sustin ca este chiar imposibil ca fiecare client sa ia un credit, pentru ca sumele imprumutate au scadenta mai lunga decat cea a depozitelor.
In Slovacia, maturitatea medie a unui depozit este de 3 ani, iar la un credit este de 18 ani. In aceasta tara, raportul dintre credite si depozite in sistemul bauspar este de 1 la 6, adica este nevoie de sase deponenti pentru ca unul sa ia un credit.
In plus, in cele doua tari mentionate nu exista obligatia de a dovedi la ce sunt folositi banii, daca perioada de economisire este cea minima stabilita de lege pentru incasarea primei de stat. In Slovacia, aceasta perioada este de sase ani, dupa care deponentul poate opta pentru un credit, poate continua sa economiseasca si sa incaseze in continuare prima pana ajunge la suma stabilita in contract, sau poate retrage banii si sa ii utilizeze in orice scop doreste.
In Romania, potrivit statisticilor in domeniu, aproximativ 75% dintre fondurile retrase dupa perioada minima de economisire necesara pentru incasarea primei (de 5 ani) au fost folosite pentru domeniul locativ, desi legea nu prevede aceasta obligativitate.
De asemenea, in celelalte tari este permisa incheierea de contracte de catre copii si varstnici, pe principiul ca orice suma economisita ajuta la acordarea de credite clientilor care se califica in acest scop.
Cu cat sistemul se schimba mai rar, cu atat are mai mult succes
Astfel, sistemul functioneaza dupa reguli similare in tarile din regiune, cu mici diferente de la tara la tara, dar cele mai de succes sunt cele care au o perioada mai lunga de la lansare si in care schimbarile au fost mai rare.
In Slovacia, spre exemplu, sistemul functioneaza din 1992, si a ajuns la un milion de clienti, in conditiile in care populatia tarii este de aproximativ 5,4 milioane de locuitori. Prin comparatie, Romania are aproximativ 20 de milioane de locuitori si doar 600.000 de clienti in sistemul bauspar. Insa, salariul mediu la slovaci este dublu, iar preturile la materialele de constructii sunt comparabile.
Dar participarea la sistem nu este restrictionata nici de criterii de varsta, nici de obligativitatea utilizarii banilor pentru domeniul locativ si nici de contractarea imprumutului.
Nici in Cehia nu exista astfel de restrictii. Aici se pot incheia contracte pentru copii de la varsta de 5 zile, iar cel mai batran client are 107 ani.
Reprezentantul celei mai mari banci de profil din Slovacia, care detine peste 80% din piata, spune ca si acolo au existat presiuni privind dovada faptului ca banii economisiti, in special prima de stat, sunt utilizati in domeniul locativ, insa s-a renuntat la astfel de restrictii cand Guvernul a constatat ca astfel de masuri fac mai mult rau decat bine.
El a mai spus ca, in momentul in care autoritatile constata ca sistemul da rezultate, il lasa sa functioneze. Spre exemplu, banca sa a primit, sub forma de prime alocate clientilor, 17 milioane de euro de la stat in 25 de ani, insa are in sold credite de peste 2,2 miliarde de euro. In plus, majoritatea cladirilor din Slovacia sunt renovate cu ajutorul acestui sistem, mai ales ca la ei Legea permite ca si Asociatiile de proprietari sa contracteze astfel de credite pentru renovarea cladirilor.
Cum se stabileste prima de stat?
In schimb, in Slovacia au existat presiuni pe valoarea primei de stat, care era de 40% la inceput, dar nu mai mult de 200 de euro. Ulterior, a scazut la 10% in 2012, si la 66 de euro suma maxima, iar in ultimii patru ani a fost legata de o formula bazata pe evolutia dobanzilor la titlurile de stat. In 2016, prima a ajuns la 5%, insa oficialul citat a sustinut ca orice masura se poate adopta, fara perturbarea sistemului, daca aceasta este foarte bine fundamentata si explicata clientilor.
In Romania prima este de 25% din suma economisia anual, dar nu poate depasi 250 de euro pentru fiecare participant.
Pe de alta parte, insa, in ultimii zece ani, statul slovac nu a intarziat niciodata plata primelor in conturile clientilor. Prin comparatie, in Romania nu s-au virat integral nici primele aferente anului 2014.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News