top banner

E&Y: Impozitul pe cifra de afaceri nu poate trece de Comisia Europeana

06 Iulie 2017 | Autor: Alina Simion

Inlocuirea impozitului pe profit in cazul firmelor cu impozitul pe cifra de afaceri, asa cum prevede una dintre masurile fiscale anuntate de noul guvern, nu are cum sa treaca de Comisia Europeana, intrucat contravine directivei europene pe partea de TVA si devine inaplicabila prin prisma directivei de dobanzi si redevente, potrivit Ernst&Young.
Una dintre masurile fiscale anuntate de noul guvern presupune inlocuirea impozitului pe profit de 16% cu un impozit pe cifra de afaceri de 1-2-3%.  Aceasta masura nu este insa oportuna din punctul de vedere al reprezentantilor Ernst&Young (E&Y).
“Parerea noastra este ca o astfel de masura nu poate sa treaca de Comisia Europeana. O sa fie considerata ca infringement, adica incalcarea directivei pe partea de TVA. Chiar daca se pozitioneaza ca impozit direct, de fapt este foarte similar cu TVA, care este un impozit indirect, care de asemenea se aplica la cifra de afaceri. Asemenea propuneri s-au facut in trecut si in alte cateva tari si au fost negate”, a precizat Alex Milcev, partener si liderul departamentului de asistenta fiscala si juridica la Ernst&Young.
Potrivit lui Milcev, ceea ce a fost permis si ce exista in prezent in Romania este impozitul pe cifra de afaceri pentru microintreprinderi, “doar daca marja de profit este insuficient de mare si astfel are sens o astfel de impozitare”.
Potrivit acestuia, nu se poate aplica impozit pe cifra de afaceri de 1-2 miliarde, intrucat sunt mai multe industrii si sectoare din economie cu cifra de afacere foarte mare si profit mic.
“Vorbim de domeniul retail, financiar, distributie de medicamente. Sunt multe afaceri care fac multi bani si sunt profitabile. Spre exemplu, pentru un business cu o marja de profit de 1-2%, acest profit la sute de milioane de euro poate fi spre exemplu de 8 milioane de euro. O afacere excelenta. Un impozit pe cifra de afaceri in 3-5 ani ar eroda capitalul si nu se poate merge la nesfarsit, prin definitie, pe pierdere”, a explicat Milcev.
In acelasi timp, Andra Casu, director executiv al departamentului de asistenta fiscala si juridica la E&Y, a precizat ca introducerea unui astfel de impozit ar face imposibila aplicarea unor directive europene, respectiv Parents Subsidiary Directive (Directiva Mama-Filiale) si Interest and Royalty Directive (Directiva de dobanzi si redevente).
”Aceste directive au fost implementate in legislatia romaneasca in momentul aderarii la UE. Una dintre prevederi presupune ca societatile care beneficiaza de aplicarea directivelor sa fie inregistrate ca societati platitoare de impozit pe profit. Daca ele vor trece in alta sfera si vor deveni platitoare pe cifra de afaceri, indiferent cum va si acest impozit calculat, se ajunge in impozibilitatea aplicarii directivelor”, potrivit Andrei Casu.
Impozitul pe cifra de afaceri nu ar simplifica cu mult codul fiscal
Pe de alta parte, reprezentantii E&Y atrag atentia ca aplicarea unui astfel de impozit nu ar simplifica foarte mult codul fiscal, dand drept exemplu modelul american.
“Americanii sunt foarte buni pentru a proteja anumite industrii: se dau subventii, se dau deduceri, se fac exceptii . Si in Romania trebuie vazut, ca daca se pierd locuri de munca si falimenteaza afaceri, cumva trebuie protejate astfel ca probabil trebuie introdus un sistem de scutiri”, considera Alex Milcev.
El a dat drept exemplu ca daca unele companii sunt pe pierdere, atunci cel mai probabil nu se va putea aplica impozit pe cifra de afaceri sau daca se va aplica, atunci va fi mult mai mic sau va exista o alternativa. In consecinta, va trebui facut un artificiu prin care sa protejeze respectivele firme.
“In acest sens, facem o chestie simpla si apoi o complicam, similar modelului american. De aceea codul fiscal american este foarte complicat, intrucat sunt multe exceptii de la impozitare si subventii, iar presedintele Donald Trump a promis ca va incerca sa scape de ele . Astfel, noi am incerca sa mergem in directia cealalta, daca am face asa ceva”, potrivit lui Milcev.
E&Y: Sistemul fiscal din Romania nu trebuie schimbat
Desi au precizat ca in Romania gradul de colectare a veniturilor la bugetul de stat este sub 80%, fata de Bulgaria unde rata de colectare a crescut, sau tarile scandinave unde aceasta tinde spre 100%, specialistii E&Y considera ca problema sistemului fiscal din Romania nu este reprezentata de partea de colectare a veniturilor la buget, ci de zona de cheltuieli.
In acest sens, Alex Milcev a precizat ca la ANAF 20% din banii declarati ca impozit pe profit, accize, TVA, impozit pe salarii, nu se colecteaza, fara a lua in calcul evaziunea fiscala de 20-50%.
“Vorbim de banii care sunt pe masa. Clar sunt si firme fantoma, care au intrat in faliment intre timp. Bulgarii sunt mult mai buni la acest capitol. Au un proiect reusit de modernizare a ANAF-ului lor, iar rata de colectare a crescut exponential , avand unul dintre cele mai performante sisteme de colectare din UE. Tarile scandinave sunt la 97-99%  grad de colectare. Noi 70 plus, ei 100 minus un pic', a spus Milcev.
Cu toate acestea, el considera ca sistemul fiscal din Romania “nu este prost”. “Avem economia care creste, profiturile care cresc, incasarile la ANAF au crescut... Este alta poveste ce se intampla pe partea de cheltuieli, dar pe partea de venituri nu cred ca exista probleme, cu toate deficientele si cu acei 20% dati ca exemplu ca nu se recupereaza din banii declarati. Adica chiar si asa, sistemul este bun”, considera Alex Milcev.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

IMM

Alte Articole

Pachetele ING FIX te ajuta sa ramai concentrat pe afacerea ta

Pachetele ING FIX te ajuta sa ramai concentrat pe afacerea ta

Predictibilitatea este una dintre principalele nevoi ale antreprenorilor romani. Mai ales in contextul local de afaceri, care este unul dinamic si pe alocuri imprevizibil.

01 Noi 2021 | IMM
IMM Factor ajuta micile afaceri cu probleme la incasarea facturilor

IMM Factor ajuta micile afaceri cu probleme la incasarea facturilor

Dupa IMM Invest si IMM Leasing, IMM Factor este al treilea program guvernamental ce incearca sa sprijine micile afaceri in cautare de finantari.

01 Sep 2020 | IMM
Alternative de finantare pentru companiile mici

Alternative de finantare pentru companiile mici

Pentru micile afaceri care au nevoie de finantare, pe langa mai cunoscutul program guvernamental IMM Invest, a aparut recent si IMM Leasing, iar bancile au la randul lor scheme de finantare cu bani europeni.

29 Iul 2020 | IMM
Programul IMM Invest: Cum sa iei bani de la stat cu dobanda zero?

Programul IMM Invest: Cum sa iei bani de la stat cu dobanda zero?

IMM Invest, programul prin care statul isi propune sa ajute firmele mici si mijlocii cu garantarea imprumuturilor si subventionarea dobanzilor pentru creditele pentru capital de lucru si investitii a demarat, zece zile mai tarziu, in viteza.

29 Apr 2020 | IMM

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul