Firmele din Romania se feresc inca sa solicite credite bancilor. Mai mult, cele indatorate vor sa isi mentina sau sa isi reduca dependenta de banci in perioada imediat urmatoare, reiese dintr-un sondaj privind accesul la finantare al companiilor realizat de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Cele mai multe firme intervievate (62%) au raportat ca nu au solicitat credite de la institutiile financiare in perioada octombrie 2014 – martie 2015. Mai mult, companiile au declarat majoritar ca intentioneaza sa isi mentina sau sa isi reduca gradul de indatorare bancara. 64% dintre firme sustin ca nu ar lua un credit in lei si 68% ca nu ar lua un credit in euro, indiferent de cost, reiese din studiul citat.
In concluzie, companiile continua sa se bazeze preponderent pe finantarea interna. 44% dintre acestea au optat pentru reinvestirea profitului sau vanzarea de active ca sursa de finantare, inclusiv acele companii care au indicat o scadere a profitului in perioada de referinta.
”Finantarea bancara este utilizata la scara redusa de catre companii, 7% indicand folosirea descoperitului de cont bancar sau a liniilor de credit si 3% optand pentru un credit de investitii. Creditele avand garantia fondurilor de garantare au fost utilizate marginal in perioada octombrie 2014 - martie 2015 (1% din firme)”, mai reiese din documentul mentionat.
Dupa dimensiunea firmei, ponderea IMM-urilor fara datorii la terti este semnificativ mai mare decat cea a corporatiilor (28% fata de 7%).
Corporatiile au continuat sa indice o apetenta mai mare pentru finantarea bancara. 33% au apelat la descoperit de cont bancar sau linii de credit si 10% la credit pentru investitii, in perioada de referinta.
Dupa sectorul de activitate, firmele din agricultura, ca si în sondajele precedente, s-au dovedit mai interesate de credite bancare decat firmele din alte sectoare, desi in proportie mai redusa comparativ cu exercitiul precedent (22% au indicat ca au folosit descoperit de cont sau linii de credit si 14% credite bancare pentru investitii). Totodata, firmele din agricultura declara ca folosesc si reinvestirea profitului sau vanzarea de active in cea mai mare proportie (69% dintre acestea).
Studiul realizat de BNR surprinde opiniile sectorului real cu privire la cele mai presante probleme in desfasurarea activitaii, disponibilitatea si evolutia surselor de finantare. Analiza este realizata pe baza raspunsurilor companiilor la sondajul mentionat, perioada investigata fiind octombrie 2014 - martie 2015.
Sondajul, efectuat semestrial de BNR in lunile martie si septembrie, are la baza un chestionar care este transmis unui esantion de aproximativ 10.500 de companii nefinanciare, dintre care circa 85% sunt IMM. Esantionul este reprezentativ la nivel national si regional si este extras prin procedee statistice.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News