Bancile se uita cu mai mare indulgenta, comparativ cu anul 2010, catre firmele din sectorul energetic, agricultura si industrie atunci cand analizeaza cererile de creditare, reiese dintr-un sondaj publicat de BNR. Mai mult, conditiile de finantare s-au imbunatatit, atat pentru companiile medii, cat si pentru firmele mici.
La nivel de sistem bancar, standardele de finantare a IMM-urilor au continuat sa se relaxeze in prima jumatate a anului, conform unui sondaj trimestrial realizat de BNR. In plus, bancile au precizat ca au in vedere mentinerea acestei tendinte si in perioada imediat urmatoare.
Sectorul energetic – cel mai eligibil, constructiile – greu de finantat
Companiile din sectorul energetic continua sa fie cea mai putin riscanta clientela pentru banci. De altfel, in 2010, companiile energetice reprezentau singurul sector fata de care institutiile de credit prezentau o imbunatatire a perceptiei.
La distanta de un an, perceptia bancilor privind riscul de credit s-a imbunatatit si pentru companiile din zona agriculturii si industriei.
La polul opus, raman insa companiile care activeaza in sectoarele imobiliar si constructii, urmate de cele mare isi desfasoara activitatea in turism. Acestea prezinta in continuare cel mai ridicat grad de risc, conform datelor transmise de banci catre BNR.
Ofertele pentru IMM s-au mai relaxat
Bancile au declarat ca au relaxat standardele de creditate indiferent de dimensiunea clientilor (IMM sau corporatii), insa modificarile au fost de o amploare mai ridicata in cazul intreprinderilor mici si mijlocii.
Cu toate acestea, corporatiile raman in topul preferintelor sistemului bancar, inregistrand cel mai mic nivel al riscului de credit, urmate in ordine de sectorul companiilor mijlocii si apoi sectorul comopaniilor mici.
Din categoria IMM, microintreprinderile sunt in continuare identificate de majoritatea institutiilor de credit (in procent nete circa 50%) ca avand cel mai ridicat grad de risc.
Pe de alta parte, exista in continuare o aversiune la risc destul de pronuntata a institutiilor de credit in ceea ce priveste acordarea de imprumuturi pe termen lung.
In timp ce conditiile de acordare a creditelor pe perioade scurte au fost relaxate, standardele de creditare pe termen lung au fost inasprite.
De asemenea, previziunile bancilor indicau inasprirea standardelor pentru finantarile pe termen lung destinate corporatiilor, concomitent cu relaxarea conditiilor pentru creditele pe termen scurt, acordare firmelor mici si mijlocii.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News