Legea privind insolventa persoanelor fizice nu intra in vigoare marti, 1 noiembrie, asa cum hotarasera deputatii in urma cu aproape o luna. Presedintele Klaus Iohannis a trimis la reexaminare, in Parlament, Legea de aprobare a Ordonantei de Urgenta prin care Guvernul a amanat cu un an intrarea in vigoare a actului normativ.
„Termenul de intrare in vigoare a unei legi trebuie astfel stabilit incat sa permita tuturor autoritatilor publice si/sau institutiilor publice sa-si exercite atributiile constitutionale si legale referitoare atat la respectarea procedurilor de adoptare, promulgare, publicare, cat si la stabilirea masurilor ce decurg din aplicarea legii respective. Or, devansarea termenului de intrare in vigoare a Legii nr. 151/2015, chiar si cu doua luni, poate afecta procesul de asigurare a masurilor concrete privind alocarea resurselor umane si bugetare necesare pentru organizarea si functionarea comisiilor avute in vedere de Legea nr. 151/2015, cat si a completelor de judecata”, se arata in cererea de reexaminare transmisa de presedinte sefului Senatului.
Presedintele apreciaza ca, in lipsa cadrului functional si organizatoric adecvat, intrarea in vigoare a dispozitiilor Legii nr. 151/2015 la data de 31 octombrie 2016 „este de natura sa faca inaplicabila atat procedura administrativa de insolventa pe baza de plan de rambursare, cat si procedura simplificata de insolventa”.
Parlamentul ar fi trebuit sa consulte si CSM
Intrarea in vigoare a dispozitiilor ce reglementeaza procedura judiciara de insolventa prin lichidare de active are, de asemenea, impact si asupra activitatii de infaptuire a justitiei, impunand suplimentarea prealabila si semnificativa a personalului instantelor de judecata, se mai arata in documentul citat.
„Acesta este un proces complex, ce se desfasoara, de regula, potrivit unui calendar, a carui devansare poate impieta asupra aplicarii legii. In acest sens, consideram ca in analiza deciziei de intrare in vigoare a Legii nr. 151/2015 ar trebui consultat Consiliul Superior al Magistraturii”, se precizeaza in cererea presedintelui.
Legea insolventei persoanelor fizice ar fi trebuit sa intre in vigoare la finalul anului trecut, insa, la momentul respectiv Guvernul a decis, prin Ordonanta de Urgenta 61/2015, amanarea cu un an a aplicarii Legii, pe motiv ca infrastructura necesara implementarii actului normativ nu era pusa la punct.
Ordonanta a intrat in vigoare, iar apoi a intrat in circuitul parlamentar de aprobare. In cadrul dezbaterilor din Parlament, au fost avansate mai multe termene pentru intarea in vigoare a Legii, toate anterioare termenului dat de Guvern, respectiv 31 decembrie 2016.
Pana la urma, Ordonanta Guvernului a iesit modificata din Parlament, in sensul ca termenul de intrare in vigoare a fost prorogat, la 31 octombrie 2016.
Astfel, Legea ar fi trebuit sa intre in vigoare la 1 noiembrie, daca nu intervenea presedintele prin cererea de reexaminare a Legii care stabileste termenul de la care debitorii pot apela la insolventa.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News