Dobanda BNR a crescut in 2008 de sase ori consecutiv. Aceste majorari au facut ca bancile sa salte randamentele platite la depozitele in lei. Seria cresterilor de dobanda a ajuns la final, astfel ca bancherii recomanda depozitele cu dobanzi fixe pe perioade cat mai lungi. In acest fel, castigurile mari din prezent vor fi protejate mai mult timp.
Dobanda de politica monetara reprezinta reperul dupa care bancile stabilesc dobanzile. Astfel ca o data ce banca centrala a majorat dobanda cheie, randamentele la produsele de economisire au cunoscut si ele cresteri.
In ultimele 12 luni, dobanzile aplicate depozitelor la termen in lei au avansat cu aproximativ 3 puncte procentuale. Acestea sunt cuprinse in prezent intre 6,60% si 11,60% pe an.
Un alt factor care a facut ca depozitele sa fie remunerate mai bine a fost competitia dintre banci pentru atragerea de lichiditati, in conditiile in care ritmul alert al creditarii s-a mentinut.
“Avand in vedere scaderea excesului de lichiditate de pe piata interbancara, precum si accesul tot mai dificil si la costuri tot mai ridicate la resurse din afara (EUR, CHF, etc), bancile locale se vad nevoite sa ofere rate de dobanda tot mai mari la depozite pentru a obtine leii necesari creditarii”, afirma Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, senior economist in cadrul ING Bank.
Melania Hancila, analist la BCR, spune ca este putin probabil ca Banca Nationala sa mai creasca dobanda in acest an. Astfel, dobanzile la depozitele in lei este de asteptat sa se mentine la nivelul actual pana la sfarsitul anului.
Hancila recomanda ca mijloc de economisire depozitele pe termen cat mai lung si cu o dobanda fixa, deoarece pe termen mediu poate interveni o scadere a dobanzilor.
“Produsele de economisire in lei ofera randamente net superioare celor in devize si leul are perspective de intarire pe termen lung, insa ne asteptam ca volatilitatea sa ramana ridicata in anii urmatori, cu posibile corectii. De aceea, consider ca diversificarea portofoliului, cu ponderea cea mai mare a depozitelor in lei, ar asigura cel mai bun randament”, precizeaza Melania Hancila.
Conturile de economii au devenit mai cautate
Datele publicate de BNR arata ca, in ulitma vreme, conturile de economii au devenit tot mai mult folosite de catre populatie. Acestea reprezinta o imbinare a contului curent cu un depozit, astfel ca persoana beneficiara are acces la bani oricand doreste.
Un real avantaj in cazul contului de economii este ca dobanda aplicata nu se impoziteaza, iar in unele cazuri taxele si comisioanele sunt mai reduse decat la un depozit.
Banci precum Alpha Bank, Banca Transilvania, Bancpost, Bank Leumi, ING, BCR, BRD, ATE Bank, sau Banca Romaneasca, au in portofoliul lor acest produs. Iar, dobanzile oferite de acestea se situeaza intre 5% si 10,75%.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News