Bancile au inceput deja sa acorde primele credite prin programul Noua Casa. Conso iti prezinta 5 aspecte importante de catre ar trebui tinut cont inainte de obtinerea unui imprumut.
In 2020, programul prin care bancile acorda credite garantate de stat se numeste “Noua Casa”. In cazul in care te gandesti sa obtii un astfel de imprumut, Conso iti prezinta cateva sfaturi financiare, care sa te ajute in luarea unei decizii:
1. Locuinta nu poate fi vanduta in primii 5 ani
In general, nu ar trebui sa-ti cumperi o locuinta prin credit daca nu intentionezi sa locuiesti in ea pe termen lung. Programul Noua Casa prevede o restrictie de 5 ani pentru vanzarea locuintei, ceea ce nu ar trebui sa incurce planurile unui cumparator care si-a facut bine temele inainte.
Daca intentionezi sa stai in noua casa mai putin de 5 ani, achizitia unui imobil nu este recomandata. Taxele notariale si costul creditului nu se vor recupera intr-o perioada atat de scurta, iar chiria este o optiune mai putin costisitoare.
2. Plateste un avans cat mai mare
Programul Noua Casa necesita un avans de numai 5% din partea cumparatorului, astfel ca poti obtine credit pentru o casa chiar daca nu dispui de rezerve financiare prea mari. Mai mult, esti dispus sa pastrezi economiile pentru eventualele cumparaturi necesare dupa achizitia locuintei: renovare, mobila etc. - si sa platesti avansul minim.
Cu cat platesti un avans mai mare, cu atat iti reduci efortul financiar pe viitor. De exemplu, daca imprumuti cu 10.000 lei mai putin la un credit pe 30 ani, vei economisi aproximativ 8.000 lei, prin dobanzi si comisioane mai mici. Prin urmare, rezista tentatiei si achita cat mai mult din fonduri proprii.
3. Alege o locuinta potrivita situatiei financiare
In noul program, suma maxima ce poate fi imprumutata a crescut la echivalentul a 119.000 euro, fata de 66.500 euro, cat era plafonul anterior. Astfel, locuinte mau scumpe poti fi acum achizitionate prin credit.
Nu este recomandat sa te imprumuti pana la maximul capacitatii de rambursare, avand in vedere ca creditul se va rambursa intr-o perioada de 20-30 ani. Este foarte important ca rata lunara sa nu puna presiune pe bugetul personal, astfel incat sa-ti poti mentine un stil de viata sanatos.
Conform normelor BNR, rata lunara la un credit pentru prima locuinta poate ajunge pana la 45%, insa un grad de indatorare de maxim 30% este mult mai sanatos pe termen lung.
4. Compara ofertele si economiseste bani
Bancile nu concureaza prea mult in cadrul acestui program si multe dintre oferte afiseaza costurile maxima impuse de stat: o marja de 2% peste IRCC. Poti gasi insa si oferta mai ieftine. Conso te ajuta sa compari rapid ofertele in sectiunea
Credite Noua Casa.
Chiar si diferenta minora la nivelul marjei aduce o economie consistenta pe termen lung. De exemplu, o marja redusa cu 0,1 puncte procentuale permite o economie de costuri de aproape 1.000 euro la un credit de 200.000 lei pe 30 ani.
5. Antecontract cu o perioada de minim 3 luni
Procedura de acordare a unui credit Noua Casa este una de durata. Pe langa birocratia interna a bancilor, dosarul de credit trebuie sa fie avizat si de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM, avand in vedere ca imprumuturile sunt garantate de catre stat.
Acest lucru inseamna ca va trece mai mult timp pana cand imprumutul se va aproba si vei putea achita pretul catre vanzator. De aceea, este important ca antecontractul sa prevada un termen de plata de minim 3 luni, astfel incat sa nu ai emotii ca expira antecontractul si poti pierde avansul.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News