Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor din Domeniul Bancar (CSALB), infiintat pentru a permite rezolvarea alternativa a disputelor dintre clienti si banci, anunta solutionarea a sapte cazuri, in patru luni de lucru cu publicul. Alte 123 de solicitari se afla in diverse stadii de solutionare.
Potrivit unui comunicat al CSALB, hotararile din cele sapte dosare au fost agreate de consumatori si comercianti si au si fost puse in aplicare.
”Niciun consumator nu a contestat pana acum solutia propusa de conciliator. Fiecare decizie a fost pronuntata, in medie, in aproximativ 30 de zile, fata de termenul maximal de 90 de zile. De retinut este faptul ca procedurile SAL sunt gratuite pentru consumatori", se mentioneaza in comunicat.
Sapte solutii la 12 conciliatori
Totusi, cifrele anuntate nu par deloc impresionante, avand in vedere ca, la finalul lunii martie, presedintele Centrului, Alexandru Paunescu, anunta in cadrul unui eveniment ca au fost deja acreditati 12 conciliatori, si estima ca un conciliator poate gestiona 10 dosare pe luna.
Tot atunci, Alexandru Paunescu isi exprima convingerea ca foarte multi clienti care sunt in litigiu cu banca vor renunta la procedurile in instanta si vor apela la solutionarea alternativa. Tot el spunea ca la nivelul instantelor din Romania existau, la finalul lunii martie, aproximativ 10.000 de litigii intre clienti si institutii de credit, banci si IFN.
Promovare ”invizibila” pentru CSALB
In aceste conditii, fie deocamdata institutia nu are suficienta
credibilitate in fata clientilor, fie Centrul nu este suficient promovat si multi clienti nu stiu ca o astfel de modalitate de solutionare a litigiului cu banca exista.
De altfel, parcurgand site-urile bancilor comerciale din top 10, doar jumatate dintre acestea contin, pe prima pagina, informatii cu privire la acest Centru, insa si acestea in josul paginii, cu caractere putin vizibile, imposibil sa atraga atentia unui client care nu stie de existenta acestui Centru.
Nici sediul CSALB nu este semnalizat in niciun fel in cladirea care il gazduieste (in conditiile in care accesul se face prin spatele acesteia) sau in curtea care trebuie parcursa pentru a ajunge la intrarea de unde se ia liftul (unde, de asemenea, nu exista niciun semn care sa indice existenta CSALB).
Un prim exemplu de decizie favorabila consumatorilor
Totusi, Centrul se mandreste cu termenele scurte in care sunt solutionate litigiile. Astfel, in comunicat, se mentioneaza si inregistrarea unui record, si anume faptul ca litigiul dintre un consumator din Botosani si banca la care avea un credit s-a stins amiabil in doar 17 zile (pe 25 iulie a fost desemnat conciliatorul, iar pe 10 august s-a pronuntat hotararea).
"Tot schimbul de documente si informatii a fost online, asadar clienta nu a fost nevoita sa vina la Bucuresti. Este vorba despre o doamna din Botosani care s-a adresat Centrului pentru a o ajuta in relatia cu banca. In urma procedurii SAL cu solutie propusa, rata lunara i-a scazut cu aproape 100 de euro (de la 330 la 234 de euro), comisionul de administrare a fost eliminat din contractul de credit, iar consumatoarea din Botosani a primit si 800 de euro despagubire de la banca", se subliniaza in comunicat.
Pe de alta parte, potrivit comunicatului, cele mai frecvente solicitari venite din partea consumatorilor sunt legate de comisionul de risc sau administrare percepute pentru un credit, de ratele lunare considerate de consumatori ca fiind marite in mod abuziv, de clauze calificate de catre consumatori ca fiind abuzive, de aplicarea unor dobanzi penalizatoare, de restituirea sumei ce a rezultat din majorarea marjei dobanzilor sau de reducerea marjei si inghetarea cursului valutar la data incheierii contractului de credit (in CHF).
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News