Ministrul Finantelor Publice (MFP), Anca Dragu, promite un nou sprijin bancilor. Este vorba de o noua suplimentare a plafonului de garantii pentru programul Prima casa in acest an. Promisiunea vine dupa alta majorare de plafon, de 500 de milioane de lei, aprobata de Guvern imediat dupa intrarea in vigoare a Legii privind darea in plata.
La vremea respectiva, bancile s-au plans ca vor suferi pierderi semnificative in urma aplicarii actului normativ.
Potrivit ministrului, o decizie in privinta noului plafon de garantii va fi luata in luna septembrie. Tot atunci se va stabili si modul in care va continua programul pe termen mediu si lung.
"Aceste sume (pentru programul Prima casa - n.r.) nu trebuie alocate prin buget. Ele nu fac parte din rectificarea bugetara. Sunt garantii care intra in plafonul de garantii pentru 2016. Avem in vedere suplimentarea acestui fond pe termen scurt. De altfel, avem in vedere si o analiza care sa dea directiile prin care acest program sa se perpetueze pe o perioada de timp mediu si lung", a afirmat Anca Dragu.
Viitorul programului va fi stabilit in septembrie
Ministrul Finantelor a spus, insa, ca viitorul programului va depinde de discutiile cu bancile si cu clientii interesati de acest program.
"Stam la masa cu bancile, cu investitorii, cu clientii sa vedem in ce masura acest program a fost unul de succes, in ce masura piata are nevoie de el sa continue, cum trebuie sa continue si sa venim cu aceasta propunere concreta pentru ca programul sa fie unul cu predictibilitate, sa fie unul pe termen mediu si lung", a mai spus Anca Dragu.
Declaratiile Ministrului Finantelor vin intr-o perioada in care bancile s-au aratat tot mai dispuse sa relaxeze conditiile de creditare pentru ipotecare, inasprite semnificativ in contextul discutiilor si intrarii in vigoare a Legii privind darea in plata. Pasul in retragere a fost facut tocmai datorita faptului ca fondurile pe Prima casa s-au epuizat, iar vanzarile de ipotecare clasice sunt in impas din cauza majorarii avansurilor.
Variante avansate pentru Prima casa
Pe de alta parte, discutiile din ultima vreme cu privire la Prima casa sunt tot mai contradictorii. Chiar ministrul Finantelor anunta la finalul anului trecut injumatatirea plafonului alocat programului in 2016 fata de 2015 si reducerea marjei de dobanda pe care bancile o pot aplica peste indicatorul ROBOR de la 2,5 puncte la 2 puncte procentuale.
In schimb, oficialii guvernamentali au avansat posibilitatea majorarii avansului pentru aceste credite, la 15% de la 5% in prezent si pregatirea strategiei de incheiere a programului, din cauza faptului ca distorsioneaza piata.
Despre distorsionarea pietei se vorbeste si in Strategia Nationala a Locuirii supusa dezbaterii publice de catre Ministerul Dezvoltarii. In acest caz se propune impunerea unui nou criteriu de eligibilitate pentru un astfel de credit, respectiv venitul solicitantului. Astfel, garantiile guvernamentale ar urma sa ajunga doar la cei cu venituri reduse, nu si la cei cu venituri mari, cum se intampla in prezent.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News