top banner

Prima Casa are costuri nejustificat de mari

31 Ianuarie 2011 | Autor: Marius Serban

Costul creditelor Prima Casa a ramas aproape nemodificat fata de acum 2 ani, cu toate ca riscurile asumate de banci s-au diminuat considerabil intre timp. Avand siguranta unor garantii din partea statului roman, bancile autohtone acorda imprumuturi la costuri la care in Occident se ofera credite de consum, pentru televizoare si aspiratoare.
Creditele Prima Casa in euro pot avea un cost total de maxim 4 puncte procentuale peste Euribor. Acest plafon a fost stabilit la mijlocul anului 2009, fiind in vigoare si astazi.
Inca de la inceput, ofertele bancilor s-au aliniat la limita maxima a costurilor permise de lege. Din pacate, insa, situatia nu s-a schimbat nici in 2011, cand bancile continua sa ofera credite in cadrul acestui program, la fel de scumpe ca in 2009, cu toate ca riscurile asumate sunt mult mai mici.
Riscul de tara a scazut
Cum toate imprumuturile acordate beneficiaza de garantia statului, riscul pentru banci este acelasi cu a imprumuta direct statul. Dar, riscul de tara s-a redus considerabil intre timp. La mijlocul lunii ianuarie 2011, cotatia CDS pentru Romania era de numai 1,85%, fata de 3,70% in iunie 2009. Prin urmare, a avut loc o scadere de aproape 2 puncte procentuale.
Acest lucru s-a reflectat in cazul creditelor imobiliare standard, printr-o reducere similara a marjei de dobanda. Daca in 2009, creditele in euro aveau, in medie, o marja de 8 puncte procentuale peste Euribor, acum marja s-a comprimat la 5-6 puncte procentuale.
Subventii pentru banci
In cazul creditelor Prima Casa, nu s-a intamplat insa nimic. Mai mult, costurile acestor credite s-au apropiat mult de cele ale creditelor obisnuite. Indirect, acest program a devenit unul de subventionare a sectorului bancar, care beneficiaza de venituri sigure, pe seama statului.
Din acest motiv, poate ca ar fi timpul ca statul sa impuna un nou prag maxim pentru costul creditului, care sa tina cont de actualele conditii economice, avand in vedere absenta concurentei pe acest segment.
O marja de 4 puncte procentuale peste Euribor nu este nicidecum un cost redus pentru un credit ipotecar. Daca tinem cont de comisionul Fondului de Garantare, DAE la creditele Prima Casa se incadreaza intre 5,5-6%.
La astfel de costuri, in Europa de Vest se acorda nu credite ipotecare, ci credite de consum, in baza adeverintei de venit. De exemplu, Erste Bank ofera in Austria creditele de nevoi personale la DAE de 6,75%, iar Societe Generale in Franta - la 6,55%.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite imobiliare

Credite imobiliare
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Credite imobiliare

Alte Articole

IRCC va scadea cu 0,3% din ianuarie 2025

IRCC va scadea cu 0,3% din ianuarie 2025

Dupa ajustarile dobanzii de politica monetara din iulie si august, IRCC va scadea la randul sau din ianuarie 2025, astfel incat ratele creditelor in lei cu dobanzi variabile vor fi mai mici.

10 Oct 2024 | Credite imobiliare
Cum alegem cel mai avantajos credit ipotecar?

Cum alegem cel mai avantajos credit ipotecar?

Bancile care mai acorda credite imobiliare in euro aplica marje superioare celor in lei, astfel incat in final costurile se niveleaza, insa cei care se imprumuta in valuta ar trebui sa nu uite niciodata de riscul valutar.

19 Sep 2024 | Credite imobiliare
Refinantare fara costuri pentru creditele ipotecare pe model baltic

Refinantare fara costuri pentru creditele ipotecare pe model baltic

Autoritatile de reglementare din Lituania au in vedere facilitarea refinantarilor pentru creditele ipotecare prin eliminarea costurilor pentru debitori, o initiativa de care sunt atrase de asemenea Estonia si Letonia. Conso.ro a consultat propunerea si o prezinta, in exclusivitate, in atentia decidentilor din Romania.

02 Iul 2024 | Credite imobiliare
Cat a economisit in 2 ani un roman cu credit ipotecar care a migrat de la ROBOR la IRCC (III)

Cat a economisit in 2 ani un roman cu credit ipotecar care a migrat de la ROBOR la IRCC (III)

Conso a cerut mai multor banci de top de pe piata locala sa calculeze cat s-ar fi economisit in 2 ani prin migrarea de la ROBOR la IRCC pentru un credit de 500.000 lei pe 30 de ani. Dupa raspunsurile ING Bank, Exim Banca Romaneasca si Raiffeisen Bank publicate anterior, acum trecem in revista exemplul oferit de BCR.

05 Iun 2024 | Credite imobiliare

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul