La un an de la explozia francului elvetian in raport cu leul, ca urmare a deciziei Bancii Nationale a Elvetiei de a renunta la pragul de apreciere de 1,2 franci/euro, cursul leu/franc se mentine foarte ridicat. In aceste conditii, clientii cu credite in franci elvetieni se afla la capatul rabdarii, abandonati de autoritati si loviti de nepasarea bancilor.
In 15 ianuarie 2015, ziua anuntului venit din Elvetia, cursul de schimb al leului in raport cu francul elvetian a sarit la 4,3287 lei, de la 3,7415 lei cu doar o zi in urma. Maximul a fost atins o saptamana mai tarziu, respectiv 4,5817 lei/franc, dupa care cotatia a mai scazut, insa nu a reusit sa revina macar sub patru lei.
In 15 ianuarie 2016, BNR anunta un curs de 4,1428 lei pentru francul elvetian, ceea ce intareste convingerea clientilor ca nu pot spera prea mult la aprecierea de la sine a leului in raport cu moneda elvetiana.
Falimentul personal, amanat cu inca un an
Insa nici in autoritati nu mai cred prea mult clientii cu credite in franci, dupa ce, timp de un an intreg, au fost amagiti doar cu promisiuni. Legea privind falimentul personal a aparut la jumatatea anului 2015 si trebuia sa intre in vigoare la finalul anului, insa aplicarea a fost amanata de Guvern cu un an. Executivul si-a motivat decizia prin faptul ca etapele procedurale pentru punerea in practica a actului normativ nu au fost parcurse, iar normele metodologice nu au fost gata.
"Cei care au decis amanarea proiectului sunt direct raspunzatori in fata romanilor care asteptau ca acest act normativ sa le permita iesirea din necazul finanicar in care au intrat, fara voia lor. Legea insolventei persoanelor fizice (...) ofera pentru prima data romanilor, debitori de buna-credinta aflati intr-un necaz financiar, posibilitatea de a fi protejati de riscul de a ramane pe drumuri, de a-si pierde bunurile agonisite de o viata sau sa continuie sa fie urmariti financiar pentru diferenta rezultata din valoarea initiala a imobilului si pretul obtinut dupa executarea silita", a declarat initiatorul actului normativ, deputatul Ana Birchall, dupa anuntul Guvernului privind amanarea aplicarii Legii.
Darea in plata, trimisa la reexaminare de presedinte
Nici Legea privind darea in plata nu a intrat in vigoare, asa cum sperau deponentii sufocati de credite, desi aceasta a fost adoptata de parlament la finalul lunii octombrie 2015. Presedintele Klaus Iohannis a decis, inainte de Sarbatori, sa retrimita in Parlament actul normativ spre reexaminare, ceea ce presupune amanarea cu cel putin cateva luni a aplicarii acestuia.
Atat initiatorul legii, cat si asociatiile de consumatori s-au opus prelungirii dezbaterilor pe Legea privind darea in plata din aceleasi considerente - si anume ca un numar important de familii din Romania ar fi lipsite de un instrument legal important, care sa le ajute sa negocieze cu bancile conditii mai favorabile de restituire a creditelor afectate de clauze abuzive, de cresteri nejustificate ale costurilor, precum si de explozia cursului francului elvetian.
Legea conversiei, uitata in sertarele Parlamentului
Despre o lege care sa permita clientilor cu credite in valuta sa le converteasca in lei, in conditii acceptabile, se vorbeste de multa vreme, dar discutiile au devenit mai intense in urma cu un an, odata cu explozia cursului de schimb al francului. Clientii afectati au fost, insa, amagiti de promisiunile oficialilor, avand in vedere ca, dupa numeroase dezbateri, care au generat si un proiect concret discutat de Ministerul Finantelor Publice inclusiv cu reprezentantii asociatiilor de consumatori, nu a aparut un act normativ in acest sens.
In varianta care a plecat de la Minister in Parlament in toamna anului trecut, proiectul prevede conversia creditelor din valuta in lei, la cursul BNR din ziua conversiei, dar cu aplicarea unui discount de 15% din soldul rezultat in urma conversiei. Reprezentantii clientilor cerusera un discount de minim 25%. In plus, statul va garanta creditul rezultat, dupa aplicarea discount-ului, in proportie de 50%. Pe de alta parte, insa, bancile nu vor fi obligate sa accepte conversia.
In tot acest timp, nici bancile nu s-au grabit sa imparta povara cu clientii lor, desi au promit o recomandare in acest sens chiar de la guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, la scurt timp dupa escaladarea problemelor. Bancile nu au raspuns prompt nici chemarii la negocieri de catre clienti, constituiti in asociatii si reprezentati de persoane cu experienta in domeniu. Cateva dintre banci au lansat, in final, oferte de conversie cu discount, insa nu toate au fost apreciate de clienti ca fiindu-le favorabile.
Ofertele bancilor s-au lasat foarte mult asteptate
Prima si cea mai apreciata a fost oferta lansata de Banca Transilvania (BT) pentru clientii de Volksbank Romania (VBRO), care a oferit clientilor un discount de 22,5% si rambursarea sumelor retinute in contul comisionului de risc pe toata perioada de la contractarea creditului.
O oferta cu discount a facut la finalul anului trecut si OTP Bank. Banca a anuntat ca va converti creditele acordate in CHF, aplicand un discount cuprins, pentru 80% dintre clienti, intre 17% si 25%, discount care se aplica si celor ale caror imprumuturi au fost externalizate.
Dupa ce mai multe luni a exclus total acordarea oricarui tip de discount la sold, Raiffeisen Bank a anuntat de Craciun o oferta pentru clientii cu credite in franci, insa doar pentru cei care au un grad de indatorare mai mare de 65%. Reprezentantii bancii au precizat ca oferta are in vedere o reducere totala de 20%, insa reducerea va fi acordata in mai multe etape, in conditiile in care imprumutatii isi vor achita ratele la timp.
Si Bancpost si Piraeus Bank au facut oferte colective clientilor cu credite in franci, insa acestea nu presupun acordarea unui discount la sold, drept pentru care au fost considerate nesatisfacatoare de multi clienti.
Tarile vecine s-au miscat mai bine in privinta conversiei
Aprecierea francului elvetian a facut victime si in tarile vecine, unde volumul de credite in moneda elvetina a fost chiar mai mare decat in Romania. Insa, in alte tari, autoritatile au luat masuri concrete pentru protejarea clientilor.
Ungaria a aprobat o lege prin care a obligat bancile converteasca imprumuturile ipoptecare din valuta in forinti, inca din toamna anului 2014, astfel incat clientii au fost protejati de aprecierea puternica a francului din ianuarie 2015.
Si Croatia a adoptat in toamna anului 2015 o lege prin care a obligat bancile sa realizeze conversia creditelor din franci elvetieni in euro la cursul istoric, iar legea s-a aplicat foarte repede. Institutiile de credit au avut la dispozitie doar 45 de zile pentru a trimite clientilor noile desfasuratoare de plata, iar consumatorii inca 30 de zile la dispozitie pentru a accepta oferta.
Administratia prezidentiala din Polonia a anuntat, la randul sau, ca va prezenta o noua propunere legislativa care permite debitorilor sa-si converteasca in zloti creditele ipotecare in franci elvetieni. Aproximativ 550.000 de polonezi au credite ipotecare in franci, contractate in principal in 2007 si 2008, cand zlotul polonez era relativ puternic in raport cu francul. In toamna anului trecut, Senatul Poloniei a modificat un proiect de lege privind conversia creditelor in franci, dupa ce, in vara, camera inferioara a Parlamentului tarii aprobase legea.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News