Pentru 2011, Volksbank si-a propus sa reia creditarea populatiei. Banca doreste sa isi schimbe insa politica si are in vedere focusarea pe segmentul de clienti cu venituri de cel putin 500-1.000 euro.
In decursul lunii aprilie, Voksbank va lansa o noua varianta de credit ipotecar, dupa mai bine de 1 an de zile in care activitatea de creditare a bancii a fost practic inexistenta.
“Vom tinti segmentul median de clienti, plus intreprinzatorii si IMM-urile”, a precizat Lucian Cojocaru, vicepresedintele Volksbank, investit in functie la mijlocul lui 2010.
Conform acestuia, pentru a se incadra la un credit, solicitantii trebuie sa obtina un venit minim de 500 – 1.000 euro pe familie, in functie de orasul in care locuiesc.
Pana la finalul anului, oferta Volksbank va cuprinde si credite de consum pentru persoane fizice.
Pe de alta parte insa, conducerea bancii are in vedere reasezarea bancii in peisajul bancar din Romania, prin trecerea de la o banca axata aproape exclusiv pe retail catre una care va acoperi mult mai mult si segmentul IMM-urilor.
“Volksbank a pastrat o buna parte din modelul grupului, dar a si deraiat mult. Noi suntem aici pentru a regasi partile bune ale bancii, pentru a corecta greselile trecutului”, a precizat Lucian Cojocaru.
Strategia bancii include si regandirea retelei de unitati. Din 181 de unitati la finalul lui 2010, in prezent, mai sunt functionale 155 de unitati. O parte din agentii, aflate in zone de trafic mare au fost inchise, inclusiv unitatile din centrele comerciale Real.
Alte unitati vor fi relocate in zone mai linistite, deoarece noul model de business al bancii nu vizeaza pozitionarea in zone aglomerate.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News