Prima sucursala pe Facebook a unei banci din Romania a adus vizitatorilor posibilitatea de a intra in legatura cu reprezentantii UniCredit Tiriac Bank in timp real, prin intermediul unui chat securizat disponibil non-stop.
Luna februarie a anului 2014 vine pentru UniCredit Tiriac Bank cu aniversarea a doi ani de la inaugurarea
e-Sucursalei pe pagina de Facebook a bancii. Proiectul a luat nastere din dorinta de a oferi mai mult confort utilizatorilor, un mijloc de interactiune inovativ, adaptat noilor obiceiuri de comunicare.
Beneficiile aduse consumatorilor sunt importante fata de alte modalitati clasice de comunicare cu banca, precum vizitarea sucursalelor sau telefonul. E-Sucursala a eliminat timpul petrecut in fata unui ghiseu sau timpul de asteptare la telefon. Pe chat-ul securizat, comunicarea este mult mai eficienta si mai comoda pentru utilizator.
Prin optiunea click-to-chat, vizitatorii e-Sucursalei UniCredit Tiriac Bank pot cere informatii live de la consultantii bancii, fara a parasi platforma de socializare Facebook.
“Am gandit acest proiect pentru a construi un dialog real si util cu persoanele care ne viziteaza pagina", spunea Anca Nuta, director al departamentului Identitate si Comunicare in cadrul UniCredit Tiriac Bank, la momentul lansarii e-Sucursalei, cu doi ani in urma.
Se poate spune ca acest obiectiv a fost atins. In cei doi ani de functionare, e-Sucursala a fost vizitata de peste 100.000 de utilizatori, dintre care cateva mii au interactionat cu reprezentantii bancii prin click-to-chat.
Prin canalul de comunicare instant, utilizatorii pot cere informatii despre produsele si serviciile bancii sau pot verifica eligibilitatea pentru imprumuturi si carduri. Potrivit reglementarilor in vigoare, acestia pot furniza date personale prin intermediul click-to-chat, iar in cazul in care sunt necesare date confidentiale se stabileste de comun acord cum se va continua convorbirea (telefonic sau intr-una dintre sucursalele bancii).
Dintre vizitatorii e-Sucursalei in acesti doi ani, aproximativ o cincime au fost clienti ai bancii, restul fiind prospecti, interesati in principal de produse de creditare si carduri/overdraft.
Este de un real ajutor pentru utilizatori faptul ca pot obtine direct pe chat un calcul de eligibilitate, care ar fi conditiile estimative pentru produsul sau serviciul dorit, catre ce sucursala este cel mai simplu sa se indrepte, cu ce documente si care ar fi persoana de contact.
Este foarte incurajator faptul ca 98% dintre cei care au completat chestionarul de sfarsit de chat au finalizat conversatia considerand problema rezolvata si ar recomanda UniCredit Tiriac Bank prietenilor sau familiei.
In plus, odata intrati in e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank, utilizatorii de Facebook au la dispozitie o serie de servicii si informatii utile in interactiunea cu banca atat in mediul online cat si in cel offline: accesul facil la Online B@nking si Business Net; pot descarca brosuri despre serviciile si programele UniCredit Tiriac Bank, destinate persoanelor fizice sau juridice; pot consulta harta UniCredit Tiriac Bank pentru a localiza cea mai apropiata sucursala, cel mai apropiat ATM sau BNA din retea; pot consulta cursul valutar, actualizat in timp real.
Nu in ultimul rand, standul virtual dedicat proiectelor de responsabilitate sociala desfasurate de banca ii tine la curent pe vizitatori cu privire la cele mai noi initiative: PAVILION - centru de arta contemporana si cultura sustinut de UniCredit Tiriac Bank, Concursul de Debut Literar UniCredit, precum si primul centru de inchiriat biciclete din Bucuresti, Cicloteque.
Activ si actualizat cu informatii complete despre produsele si serviciile UniCredit Tiriac Bank ramane in continuare si site-ul bancii -
unicredittiriac.ro.
Prima sucursala bancara pe
Facebook din Romania isi asteapta in continuare utilizatorii. Este simplu. Clik-to-chat.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News