Administratorii fondurilor de pensii private ar trebui sa fie obligati prin lege sa aiba intalniri anuale cu participantii, pentru a rapunde fata in fata la intrebarile acestora cu privire la strategia si politica de investitii. Astfel de practici functioneaza de exemplu, in Danemarca, si ar fi benefice si la noi.
Companiile listate la bursa sunt obligate sa convoace intalniri anuale cu actionarii, in cadrul carora managementul este obligat sa rapunda la intrebarile proprietarilor companiei. Astfel, dincolo de rapoartele periodice, actionarii au ocazia sa ceara socoteala direct managementului despre activitatea si perspectivele companiei.
Aceeasi regula ar trebui sa se aplice si in cazul fondurilor de pensii. Banii sunt gestionati de administratori, insa acestia nu sunt obligati sa aiba intalniri fata in fata cu proprietarii fondului: clientii.
Situatia este extrem de ciudata, deoarece necesitatea unor astfel de intalniri este mult mai importanta in cazul pensiilor private, arata un raport publicat de asociatia ShareAction din Marea Britanie.
Sunt foarte putini actionari care isi investesc economiile de-o viata intr-o companie. Pe de alta parte, veniturile de care vor beneficia generatiile viitoare de pensionari depind exclusiv de performanta fondurilor de pensii.
Astfel de intalniri ar trebui impuse prin lege, deoarece ar da participantilor sansa sa ceara in mod direct explicatii de la management cu privire la strategia si politica de investitii. Clientii ar putea sa inteleaga mai bine de ce administratorul a luat anumite decizii.
Rolul intalnirilor ar putea fi si unul consultativ, prin care clientii sa semnaleze administratorului anumite preferinte in ceea ce priveste strategia viitoare de investitii.
Metoda functioneaza deja in Danemarca
Acest sistem functioneaza in prezent in Danemarca, in cazul fondurilor de tip Pensionkasse, detinute si controlate de catre membri. Aceste fonduri sunt obligate sa aiba intalniri anuale cu membrii. In acest sens, se aleg delegati din randul clientilor, in baza unor reguli de reprezentare.
Un exemplu este fondul
PKA, unde membrii pot influenta deciziile de investitii participand la intalnirile anuale.
Cu cateva zile inainte, delegatii primesc informatii de la administrator astfel incat sa se documenteze inainte de intalnire, pentru a putea pune intrebari inteligente.
Aceste intalniri permit clientilor sa inteleaga mai bine deciziile luate, perspectivele si oportunitatile de investitii si totodata, dau ocazia managementului sa afle reactia participantilor cu privire la strategia de investitii. Prin urmare, informarea functioneaza in ambele sensuri.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News