Știu că în această perioadă devine complicat să mai ai răbdare să citești analize financiare, cu date, grafice și opinii. Mintea noastră hălăduiește în mod clar prin feericele sărbători și încearcă să se limpezească și să se reîncarce pentru un 2025 care nu se arată deloc a fi unul simplu. Și totuși, cred că nu ar fi deloc rău să rămânem cu picioarele pe pământ și să nu cădem pradă celor care utilizează mijloace mai puțin oneste.
Chiar zilele trecute citeam, bunăoară, cum un reputat gazetar, om cu capul pe umeri, chiar dacă și peste el a trecut vârsta, a rămas fără 20.000 de lei în urma unei "inginerii financiare" pe care nici măcar nu aș putea să o suspectez de prea multă inteligență.
Pe scurt, a fost sunat de către pretinsul reprezentant al unui SIF (apropos de asta, respectiva companie și-a schimbat de ceva vreme numele, fapt ce ar fi trebuit să îi ridice din start anumite semne de întrebare unui om informat) cum că, are niște acțiuni rezultate după cuponiada lui Văcăroiu, de pe urma cărora ar trebui să încaseze dividende de 8.000 de lei. Iar dacă ar vrea să scape de acțiuni ar putea obține chiar 20.000 de lei.
Trece dincolo de nivelul meu de înțelegere cum a putut intra în joc, din moment ce chiar păgubitul i-a comunicat interlocutorului că el nu știe să aibă astfel de acțiuni! Și totuși, a mers mai departe, a acceptat să fie sunat de un fals reprezentant al unei bănci. Acesta i-a spus că trebuie să facă o "segregare de cont" pentru a putea obține banii. A partajat ecranul cu cel care l-a sunat, dezvăluind evident și credențiale. Sub îndrumarea așa-zisului bancher a făcut niște plăți în niște conturi la alte bănci (chipurile banii urmau să se întoarcă în contul principal odată cu suma provenită din dividende și vânzare de acțiuni). O întreagă operațiune de înșelăciune pe principiul nu putem să îți virăm noi banii până nu ne dai tu înainte niște bani (un fel de nigeriană).
E doar un exemplu din miile existente, prin care oameni de toate categoriile socio-profesionale pot cădea pradă escrocilor, din prea multă încredere și uneori prea puțină informare! E adevărat, cei mai mulți dintre noi suntem setați să avem încredere în cei din jur. E adevărat, între noi și partenerii noștri de servicii financiare, indiferent că vorbim de bănci sau brokeri, trebuie să existe încredere. Dar și aceasta trebuie să aibă o limită, să nu treacă de nivelul minim de cunoaștere și de cadrul legal.
Nu ar trebui să urmăm niciodată impulsul sălbatic de a da curs unor oferte care par mult prea avantajoase ca să fie adevărate. Pentru că exact asta se speculează în astfel de situații: dorința de a face afacerea vieții. Încercați să vă sfătuiți cu oameni care se pricep mult mai bine la asemenea chestiuni, pentru a nu regreta ulterior.
Nu mai e nevoie să vă amintesc, celor care utilizați social media, că suntem bombardați zilnic cu mesaje de genul: „investiți pasiv 1.500 de lei într-un fond al statului pentru dezvoltarea companiilor energetice și aveți câștig garantat 35.000 de lei pe an”. Plaja de variație e mare: se schimbă sumele și domeniul, evident. Eventual AI mai adaugă și o "declarație cu chip" a unui oficial de încredere. Am raportat la Google sute de astfel de escrocherii: nici măcar 10% nu au fost eliminate (până la urmă, ei își iau bani pe publicitate, de ce s-ar sinchisi)!
Așadar, mare atenție, mai ales către final de an, când suntem mai relaxați și avem tendința să dăm crezare și click mai ușor unor astfel de oferte înșelătoare. Trebuie să rămânem vigilenți și atenți și să nu le oferim pe tavă infractorilor cibernetici metode ușoare de câștig. Atenție maximă și la site-urile care vă vând diverse, la prețuri de neegalat! Tot pagubă aduc și astea, într-un final!
Și voi încheia cu o greșeală pe care a făcut-o chiar subsemnatul. Aflat într-o capitală europeană, în urmă cu câteva săptămâni, nu am reușit să finalizez pe telefon achiziția unui PassTrip. Am coborât în recepție și am rugat pe cineva să îmi pună la dispoziție un calculator. Amabili, aceștia mi-au îndeplinit dorința: m-am conectat, am completat tot ce mi se cerea, inclusiv TOATE datele de pe card, și am finalizat tranzacția. Șansa mea a făcut ca, la momentul în care m-am întors să plec, să observ că fix ațintită pe ecranul calculatorului era o cameră de supraveghere. Încrederea și soliditatea brandului hotelului îmi spuneau că e ok, nu am de ce mă teme.
Și totuși, îndoiala se strecurase: pe înregistrarea de la cameră erau toate datele de pe card, cu CVV în frunte! Așa că am intrat în aplicație, am blocat cardul, am dat regenerare de IBAN și am făcut alt card virtual. M-am asigurat că totul e în regulă, sunând și la bancă! Nu am suferit, din fericire, nicio pagubă: probabil datorită șansei (puteam să nu văd camera de supraveghere), la pachet cu reacția destul de rapidă pe care am avut-o și cu funcționalitățile excelente ale băncii/aplicației bancare pe care o folosesc.
În concluzie, pentru un 2025 cât mai bun, nu lăsați garda jos, informați-vă și nu vă lăsați păcăliți de oricine. Și setați foarte clar limitele de încredere, mai ales când aveți de-a face cu persoane necunoscute – indiferent că vă abordează telefonic, pe e-mail sau pe social media.